
TRAGEDIE. Un tânăr de 23 de ani, a murit după ce o bucată de parapet agăţată de o maşină a intrat prin geam. FOTO
Un tânăr de 23 de ani a murit, în noaptea de miercuri spre joi, pe raza comunei teleormănene Vităneşti, după ce maşina în care se afla a agăţat un parapet de pe marginea drumului, iar o parte metalică a acestuia a intrat pe geam şi l-a lovit pe pasagerul din dreapta.
În urma testării şoferului cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 0,47 mg/l.
”Incidentul a avut loc pe podul peste râul Teleorman, pe DN 6.”
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, în timp ce conducea autoturismul pe DN 6, din direcţia Alexandria către Bucureşti, la km 80, pe podul peste râul Teleorman, pe raza comunei Vităneşti, ar fi pierdut controlul, a lovit lisa de protecţie a parapetului care a pătruns prin habitaclu.
Conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri.
În cauză a fost întocmit dosar penal urmând a se propune soluţie legală prin parchet”, precizează IPJ Teleorman.



