Laura Codruța Kovesi intră în luptă. Mesaj de ultim moment pentru corupți
Ultima Ora Justiție

Susținere puternică pentru Kovesi. Franța o sprijină necondiționat, deși are un candidat la aceeași funcție

Susținere puternică pentru Kovesi din Uniunea Europeană. Deși Guvernul Dăncilă nu o vrea în postul de Procuror Șef European, alte țări din UE își declară sprijinul pentru fostul șef DNA.

Franța este țara care o susține necondiționat pe Laura Codruța Kovesi deși francezii au și ei un candidat pentru funcția de procuror șef european. Aceasta este părerea lui Dacian Cioloș care a explicat motivele pentru care înclină să creadă acest lucru.

Întrebat dacă Franţa ar putea să o sprijine pe Kovesi, dat fiind faptul că fosta şefă a DNA concurează împotriva unui procuror francez, Cioloş a spus, la TV 5, că „fiecare ţară susţine pe cine vrea”.

„Nu pot decât să observ că Franţa şi guvernul francez i-au apreciat întotdeauna munca (Laurei Codruţa Kovesi – n.r.), că guvernul francez este unul pro-european, care vrea întărirea Europei. Acest proiect de procuror-şef este un nou proiect european. Laura Codruţa Kovesi a ieşit în fruntea listei în urma unei evaluări profesionale obiective. Sunt toate motivele pentru ca ea să fie susţinută. Apoi, pot exista bineînţeles abordări şi obiective politice. Este adevărat că există şi un candidat francez pe această listă. Dar la un moment dat trebuie făcută o alegere şi situația tranşată”, a comentat Cioloș.El a explicat și de ce puterea de la București nu o susține pe fosta șefă a DNA.

”Am spus-o şi public: o susţin (pe Laura Codruţa Kovesi – n.r.), pentru că am văzut competenţa sa, care a fost dovedită, nu eu am măsurat-o. Ea a fost măsurată inclusiv de comisia de selecţie pentru postul de procuror-şef european. A fost evaluată împreună cu ceilalţi” contracandidaţi, a comentat liderul PLUS.În opinia sa, nu este vorba că România nu ar sprijini candidatura fostei șefe a DNA. Ci, a continuat liderul PLUS, în discuție este „guvernul român, puterea actuală”.

„Eu nu confund România cu guvernul actual”, a declarat fostul premier. Dacian Cioloş a mai afirmat că autorităţile actuale de la Bucureşti nu o sprijină pe fosta şefă a DNA pentru că „ele sunt, să spunem, în conflict de interese”. „Liviu Dragnea, preşedintele partidului de guvernământ din România, Partidul Social Democrat, are două dosare în justiţie şi o condamnare finală”, a adăugat el.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii