Suspecții paznicilor uciși în București și a altor 2 cazuri de omor au fost ELIBERAȚI
Ultima Ora Justiție Social

Suspecții paznicilor uciși în București și a altor 2 cazuri de omor au fost ELIBERAȚI

Suspecții paznicilor uciși în București și a altor 2 cazuri de omor au fost ELIBERAȚI

Cei doi suspecți în cazul paznicilor uciși au fost eliberați, după ce judecătorii Tribunalului București au respins cererea de arestare preventivă făcută de procurori şi i-a plasat pe sub control judiciar. Frații Bonciu sunt bănuiți și de uciderea unui al treilea paznic, din aceeași fabrică, în anul 2017. Astfel, cei doi sunt suspectați în trei cazuri de omor, însă judecătorii au decis să îi lase pe aceștia în libertate. 

Cei doi frați, Marian și Florin Bonciu, au fost reținuți în noaptea de luni spre marți, fiind principalii suspecți în cazul celor doi paznici găsiţi decedaţi în incinta unei firme din Capitală de pe Bulevardul Timișoara.

Iniţial, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru omor, respectiv omor calificat.

Conform unui comunicat emis de Parchetul Capitalei, citat de Mediafax„în noaptea de 15–16.07.2018, în incinta aceleiaşi fabrici, la nivelul 1 al unei hale dezafectate, cei doi inculpaţi ar fi exercitat acte de violenţă asupra victimelor M.M. şi C.M., agenţi de pază care-şi desfăşurau activitatea la obiectivul menţionat, care au provocat căderea acestora la nivelul inferior şi lovirea de plan dur, leziunile suferite (traumatism toracic cu multiple fracturi costale, ruptură de splină, traumatism abdominal, ruptură de parenchim renal, respectiv multiple fracturi costale, hemoperitoneu, fractură de bazin) conducând la decesul victimelor”.

De asemenea, cei doi bărbaţi sunt suspectaţi de uciderea unui alt bărbat, în august 2017, în incinta aceleiaşi fabrici. Și cel de-al treilea bărbat ucis a fost tot paznic

„În noaptea de 13-14.08.2017, în timp ce se aflau în incinta unei fabrici situate pe bd. Timişoara din sectorul 6, într-o hală dezafectată, cei doi inculpaţi ar fi exercitat acte de violenţă asupra victimei I.A., agent de pază care îşi desfăşura activitatea la obiectivul menţionat, provocându-i leziuni traumatice cranio-cerebrale – fracturi craniene care au cauzat decesul acesteia. În ceea ce priveşte fapta din anul 2017, cadavrul a fost descoperit la circa o lună de la data semnalării dispariţiei victimei, iar modificările cadaverice produse în acest interval (stare avansată de putrefacţie) nu au permis stabilirea cu certitudine a mecanismului de producere a leziunilor traumatice”, se mai arată în comunicatul de presă emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Procurorii spun că ultimele două victime au fost lovite şi aruncate de la etaj, mai precis, de la primul nivel al halei, suferind multiple traumatisme care au dus la deces

Citește și : CRIMĂ TERIFIANTĂ în București. Doi paznici au fost uciși și înfășurați în folii de plastic

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii