Suspecții din cazul pădurarului ucis în Maramureș au fost eliberați. Unul este nepotul prim-procuroarei din Târgu Lăpuș 1
Ultima Ora Justiție Politic

Suspecții din cazul pădurarului ucis în Maramureș au fost eliberați. Unul este nepotul prim-procuroarei din Târgu Lăpuș

Suspecții din cazul pădurarului ucis în Maramureș au fost eliberați și nu au fost puși sub acuzare. Unul dintre ei ar fi nepotul prim-procuroarei din Târgu Lăpuș, care este milioanr în euro și angajatul unei firme implicată în scandaluri cu privire la tăieri ilegale de păduri.

Liviu Pop a fost găsit mort pe 16 octombrie într-o râpă din zona localităților Rogoz și Lăpușul Românesc. Principalii suspecți au fost audiați pe 17 octombrie, dar nu au fost puși sub acuzare. Anchetatorii au crezut varianta prezentată de aceștia, că pădurarul s-a împușcat accidental cu arma din dotare.

Suspecții au declarat în fața procurorilor că pădurarul i-a prins în timp ce se întorceau de la furat lemne și, ca să îi sperie, a lovit căruța lor cu arma de vânătoare, iar aceasta s-a descărcat accidental în omoplatul drept. Din cauza zgomotului, caii s-au speriat și au luat-o la vale, iar căruța a trecut peste piciorul pădurarului. Bărbații au mai spus că s-au speriat, acesta fiind motivul pentru care nu au sunat la numărul de urgență 112.

Unul dintre suspecți este Nelu Petrișor Giurgiu, care locuiește în același sat cu pădurarul care a murit. Localnicii susțin că acesta este nepotul prim-procuroarei din Târgu Lăpuș, Aurelia Muț. Acesta ar fi milionar, după ce soția lui ar fi moștenit 3 milioane de euro de la un bătrân de care a avut grijă în Italia. El este angajatul unei firme despre care presa locală a scris de mai multe ori că ar fi implicată în tăieri ilegale de păduri.

Sătenii nu cred că pădurarul s-a împușcat din greșeală, în condițiile în care avea foarte multă experiență și nu ar fi avut motiv să țină glonț pe țeavă. Bărbatul era tatăl a trei fetițe.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.