Financial Times ne face praf: România, printre statele europene care se confruntă cu tendințe autoritariste
Ultima Ora Politic

Surpriză de proporții. Fost premier român, vizat pentru șefia viitorului serviciu de informații european

Șeful Partidului Popular European (PPE), germanul Manfred Weber, văzut drept următorul preşedinte al Comisiei Europene, a participat la Florența la o dezbatere despre „Starea Uniunii“ alături de ceilalţi trei candidaţi la succesiunea lui Jean-Claude Juncker la şefia Comisiei Europene, Guy Verhofstadt (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa – ALDE), Frans Timmermans (Partidul Socialiştilor Europeni – PSE) şi Ska Keller, liderul Verzilor.

Weber a avansat ideea creării unui serviciu federal de investigaţie în UE după modelul FBI-ului american:

„Garantarea securităţii este o provocare comună şi din acest motiv pledez pentru crearea unui fel de FBI pentru Uniunea Europeană, cu propriile prerogative de anchetare în interiorul UE“.

Conform estimărilor de vot, PPE va câștiga alegerile europarlamentare din 26 mai distribuția probabilă a mandatelor fiind:

Partidul Popular European (PPE) – 170 de mandate

Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor – 149 de mandate

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa şi En Marche – 99 de mandate

partidele noi şi neafiliaţii – 75 de mandate

Alianţa Europeană a Popoarelor şi Naţiunilor (EAPN) a lui Matteo Salvini – 68 de mandate

Conservatorii şi Reformiştii Europeni – 63 mandate

Verzii/Alianţa Liberă Europeană – 56 mandate

Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică – 49 mandate

Surse politice europene au declarat pentru ziarul Curentul că unul dintre diplomații vizați pentru șefia viitorului serviciu de informații european este românul Mihai Răzvan Ungureanu, 50 de ani, profesor la Universitatea București.

Ungureanu a fost prim-ministru al Guvernului României între 9 februarie 2012 și 7 mai 2012, ministru de Externe între 2004 și 2007 și fost director al Serviciului de Informații Externe al României între anii 2007-2012 și 2015-2016.

Ungureanu a absolvit ca șef de promoție Liceul de matematică-fizică „Costache Negruzzi” din Iași, Facultatea de Istorie-Filozofie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași și masteratul în Studii Ebraice la Centrul Oxford pentru Studii Ebraice din cadrul colegiului St. Cross al Universității Oxford. Vorbește fluent limbile engleză, franceză, germană, ebraică și maghiară.

Surpriză de proporții. Fost premier român, vizat pentru șefia viitorului serviciu de informații european 1

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii