Sub piele: modul în care microcipurile inserabile ar putea schimba viitorul
Ultima Ora Sănătate

Sub piele: modul în care microcipurile inserabile ar putea schimba viitorul

Pleci de acasă, mergi spre serviciu, apoi la sală pentru programul zilnic de exerciții, în drum spre casă intri la magazin să cumperi câte ceva, apoi intri în clădirea în care locuiești, doar atingând ușor cu mâna dispozitivele de identificare, acces sau plată. Toate acestea vor fi posibile curând fără a mai avea nevoie de cheie, bani gheață sau card pentru că toate informațiile despre tine și contul financiar se află pe microcipul de dimensiunea unui bob de orez, inserat fix sub pielea din zona degetului mare și arătător.

De la procesul de microcipare a animalelor, care a devenit o condiție esențială pentru siguranța acestora și până la implanturile umane cu microcipuri, subiectul este unul de actualitate, foarte controversat și extrem de răspândit în ultimii ani în întreaga lume.

  • Cum se desfășoară procesul de microcipare umană?

Pentru a-ți implanta un microcip, nu este nevoie de pregătire în prealabil. Indiferent că decizia a fost luată pentru transformarea modului în care tranzacțiile sunt efectuate, pentru siguranța și facilitarea accesului în toate locurile utilizate zilnic sau doar în virtutea tehnologiei și pasiunii pentru evoluție, procesul de microcipare se desfășoară simplu și rapid:

  • Achiziționarea

Cumpărarea microcipului se face la fel de ușor ca achiziția unor cartușe imprimantă: accesarea site-ului și comandarea unui microcip de la compania producătoare, urmând ca pachetul să fie livrat la adresa menționată, iar plata se face online sau la livrare – o operațiune pe care probabil pentru ultima dată în această manieră: microcipul are stocate toate datele personale, inclusiv cele bancare, fiind sincronizat cu situația contului și toate tranzacțiile efectuate.

  • Inserarea microcipului

Contrar părerii majoritare, inserarea unui microcip nu se face exclusiv prin serviciile companiilor producătoare; această procedură poate fi efectuată într-un salon de piercing, de către un artist cu experiență.

  • Cât de sigură este implantarea umană?

Deși părerile sunt împărțite în ceea ce privește decizia de inserare a microcipului și trecerea inevitabilă la un alt mod de viață, din punct de vedere medical, nu au fost semnalate până în prezent efecte secundare în urma implantului. Pe termen scurt, cei în cauză nu au acuzat schimbarea stării de sănătate, menționând că din acest punct de vedere viața lor se desfășoară ca și înainte, însă medicii și cercetătorii analizează evoluția pe termen lung a persoanelor care au optat pentru această schimbare și implicațiile psihologice care le are aceasta.

  • Cum primesc oamenii acest fenomen și care este motivația țărilor care îmbrățișează natural procesul?

Paginile virtuale ale ziarelor internaționale anunță frecvent o știre privind noi opțiuni în ceea ce privește microciparea umană și extinderea beneficiilor acestora: odată inserat, accesul în locuință, la locul de muncă, plata facturilor, achiziționarea cumpărăturilor zilnice, de electronice, haine, dar și adăugarea datelor personale se realizează prin funcția de “touch” sau scanare în zona pielii unde a fost inserat microcipul.

Pentru țările puternice din punct de vedere economic, este evident că trecerea la acest sistem va fi făcută mai curând și de către un număr mai mare de persoane.

Spre exemplu, în Suedia, mii de cetățeni aleg periodic să își implanteze microcipuri, în principal pentru a înlocui plata cu cardul. Pe lângă schimbarea totală a modului de plată, în prezent, pentru suedezii care au microcipuri inserate sunt disponibile și accesul în clădirile în care locuiesc, muncesc sau cele pe care le utilizează pentru servicii diverse, accesul la mijloacele de transport în comun, iar în viitor urmează ca alte aplicații să fie disponibile, pe măsura ce vor câștiga popularitate.

De cealaltă parte însă este Germania – una dintre cele mai dezvoltate țări europene – ai cărei cetățeni nu au adoptat încă într-un număr considerabil tehnologia care utilizează microcipurile.

În opinia noastră, microciparea este o alegere dificilă și nu este de mirare că oamenii au rezerve față de această practică. Dacă în anii 1980-90, odată cu schimbarea locului de trai, a școlii, a locului de muncă,aproape că rupeai legăturile anterioare și aveai iluzia sau chiar șansa unei „vieți noi”, atunci microciparea este percepută de unii oameni ca o privare a acestei libertăți de „a începe din nou”, întrucât microcipul conține toate datele personale – datele de identificare, istoricul medical, bilanțul financiar, alături de accesul în clădiri și proprietăți private și de posibilitatea de a plăti toate cumpărăturile printr-o simplă atingere – vacanțe, consumația de la restaurant. Iar unii oameni percep practica ca fiind o violentare a spațiului personal.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.