Fostul om doi din SRI, generalul Florian Coldea
Fostul om doi din SRI, generalul Florian Coldea
Justiție Ultima Ora

Fostul om doi din SRI, generalul Florian Coldea a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune pentru 60 de zile

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Coldea a fost audiat la DNA mai bine de 15 ore.

Tot sub control judiciar au fost plasaţi şi fostul general SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăila.

Fostul general SRI, Dumitru Dumbravă
Fostul general SRI, Dumitru Dumbravă

Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat la DNA pe foştii generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, a declarat joi, într-o intervenţie la Antena 3, că aceştia i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de 4 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene.

„Am avut o întâlnire cu domnul Dumbravă, care l-a recomandat pe domnul Trăilă ca viitorul meu avocat. Am fost la dânsul la birou, la cabinetul de avocatură, unde mi-au spus iniţial că vor 700.000 de euro plus TVA.

Ulterior, eu i-am spus că e o sumă foarte mare, că nu am mai văzut asemenea onorarii în România. Dânsul mi-a spus ca aşa a primit ordine de la domnii generali, că asta e suma pe care trebuie să o plătesc dacă vor să mă ia ca şi client. I-am spus că este foarte mult şi ofer suma de 500.000 de euro.

Dânsul a zis: ‘Bine, nu pot să decid eu, trebuie să vorbesc cu domnii în generali şi peste câteva zile să vă transmit care a fost decizia. Ulterior, m-am prezentat din nou la cabinetul domnului avocat Trăilă şi mi-a spus că singura variantă pe care o acceptă este de 600.000 de euro cu TVA, altfel nu putem încheia acest contract de asistenţă juridică.

Şi am semnat contractul”, a afirmat Cătălin Hideg, la Antena 3.

În schimbul acestor bani, i s-ar fi promis „optimizarea problemelor sale din justiţie”, adică să primească o pedeapsă cu suspendare.”Când am încheiat contractul, mi-au spus că dacă lucrurile decurg bine la instanţa de fond şi judecătorul, care a fost student al domnului Trăilă, va da o rezoluţie pozitivă, la Curtea de Apel va fi mai simplu şi că vom scădea aceşti ani”, a spus Hideg.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.