Sorina Pintea caută scuze. O pacientă cu arsuri grave, transportată la Viena pe banii rudelor
Sorina Pintea e contrazisă. Spitalele din România au rămas la nivelul anilor ’80
Ultima Ora Politic Sănătate

Sorina Pintea caută scuze. O pacientă cu arsuri grave, transportată la Viena pe banii rudelor

 O femeie în vârstă de 41 de ani din Timișoara, care a suferit arsuri pe 50% din suprafața corpului după o explozie, a fost transportată în Viena, rudele pacientei fiind nevoite să achite combustibilul autospecialei. Sorina Pintea spune că au fost depuse toate eforturile pentru pacientă.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Timișoara, o femeie în vârstă de 41 de ani a fost internată în unitatea medicală cu arsuri pe aproximativ 50 la sută din suprafața corpului, vineri, fiind rănită în urma unei explozii produsă într-un apartament din Timișoara. Pacienta a fost internată la Casa Austria a unității medicale și a fost decis transferul la o clinică din Viena, pentru că la Timișoara compartimentul de mari arși nu a fost dotat de către Ministerul Sănătății cu aparatura medicală necesară pentru a fi deschis.

Directorul Spitalului Județean Timișoara, medicul Marius Craina, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că femeia a fost transportată cu o ambulanță la Viena, iar rudele pacientei au fost nevoite să plătească combustibilul autospecialei din banii lor.

„Nu s-a pus problema de transfer pe cale aeriană pentru că la Viena ajungi mult mai ușor cu ambulanța. Transportul a fost efectuat în cele mai bune condiții, pacienta a fost însoțită de medic, de asistentă. Duminică a fost realizat transferul. Ambulanța asigură transportul pacienților oriunde pe teritoriul României, dar nu au voie să deconteze benzina în afara granițelor țării. Asta știu eu că este procedura. A fost plătită de cineva din familie benzina pe care a consumat-o ambulanța”, a afirmat medicul Marius Craina.

Directorul Spitalului Județean Timișoara a precizat că pacienta a fost transferată duminică la Viena pentru că a durat timp „până s-au făcut formalitățile, actele, s-a luat legătura cu spitalul, până s-au făcut tratamentele”.

La rândul lor, reprezentanții Ministerului Sănătății arată, într-un comunicat de presă, că instituția a facut toate demersurile necesare pentru ca pacienta să beneficieze de îngrijirile medicale necesare în acest caz.

„Sunt voci care acuză autoritățile și specialiștii de modul în care a fost gestionat acest caz, deși s-au făcut toate demersurile pentru a salva viața acestei paciente. Așa cum am mai declarat, până când vom avea suficiente locuri de mari arși în țară, pacienții care necesită îngrijiri vor fi transferați în străinătate. (…) Cu tot respectul pentru acei pacienți de la Colectiv care au înființat o organizație menită să sprijine cazurile de mari arși din România, cred că experiența proprie a acestora în problemele întâmpinate în sistem ca pacienți cu arsuri este extrem de valoroasă, dar nu suficientă pentru a se putea pronunța în evaluarea măsurilor necesare ale altor pacienți. Necesitatea transferului unui pacient cu arsuri, momentul și modul în care se poate realiza sunt decizii ale specialiștilor care evaluează fiecare caz în parte și care răspund de viața pacienților”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

„Aparținători pacientei au declarat că pacienta s-a întors din Italia în luna decembrie a anului trecut și nu este asigurată medical nici în România, nici în Italia. Deși pacienta nu avea calitatea de asigurat și nu putea beneficia de îngrijiri medicale în străinătate, ea a fost transferată luni, 10 iunie, într-o clinică din străinătate în baza unui acord transmis de Ministerului Sănătății, în cursul zilei de duminică, prin care instituția s-a angajat că va suporta toate cheltuielile pentru îngrijirile medicale care îi vor fi acordate în această clinică”, mai explică reprezentanții Ministerului prin comunicat.

De asemenea, Ministerul și DSU au fost informați cu privire la acest caz și despre necesitatea transferului în străinatate în seara zilei de 7 iunie, ora 23:30.

La scurt timp, DSU a contactat clinica din Viena în vederea transferului în străinătate. Temporizarea transferului a fost determinată de mai multe cauze. După internarea la clinica din Timișoara și evaluarea stării pacientei, medicii au decis transferul pacientei în străinătate, însă procedura prevede că este necesar acordul unei rude de gradul I pentru acest transfer.

„Personalul medical a făcut toate demersurile pentru a obține acest acord, contactând telefonic rudele pacientei. Prima dintre rudele de gradul I contactate a refuzat transferul, iar la momentul primirii acceptului de transfer din partea celei de-a doua rude cu care medicii au luat legătura, starea pacientei s-a degradat, fapt care nu a mai permis transferul la acel moment, conform raportului întocmit de medicii care o îngrijeau. (…) În prezent se fac demersurile necesare pentru ca pe numele pacientei să fie eliberat formularul S2, care acordă dreptul de decontare al tratamentelor în străinătate pentru persoanele asigurate. Pentru a-și produce efectele, el trebuie transmis la clinica din Viena în termen de 48 de ore din momentul în care pacienta a fost preluată”, explică sursa citată.

De asemenea, Ministerul Sănătății a fost informat, luni, că au fost plătite sumele necesare pentru dobândirea calității de asigurat a pacientei.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii