Gara de Nord va fi modernizată. Ce promite Răzvan Cuc iubitorilor de fotbal
Atac la Ministrul Cuc. ”Dacă vă încurcă studenții, dați-vă demisia”
Ultima Ora Politic

Solicitare pentru Ministrul Transporturilor. Este tras de mânecă cu privire la reabilitarea unui Drum Național

Mihaela Huncă, deputat Pro România: “Am solicitat ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, o situație privind  stadiul și evoluția  lucrărilor de rebilitare a Drumului Național  28B, Târgu Frumos – Botoșani. Botoșănenii așteaptă un răspuns după ce domnul ministru a anunțat luna trecută că se va ocupa personal, în regim de urgență de situația „Drumului rușinii”.

În urma vizitei din luna martie în județul Botoșani, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a constatat la fața locului că  Drumul Național Târgu Frumos- Botoșani, care, odată reabilitat  ar aduce o dezvoltare economică importantă Botoșaniului și ar netezi calea investitorilor spre județul nostru,  se află într-o avansată stare de degradare. Drumul este un adevărat coșmar: e plin de gropi şi este circulat, zilnic, de mii de maşini de mic  și de mare tonaj. Localnicii au început deja să-l numească, pe bună dreptate  „Drumul ruşinii”.

“Consider că domnul ministru este la curent cu situația din teren, pentru că a fost  în luna  martie la Botoșani  și,  dacă nu a venit cu avionul, caz în care a putut vedea un drum reabilitat de guvernul Ponta, Suceava-Botoșani, a traversat “Drumul rușinii”  Tîrgu Frumos-Botoșani. Având în vedere că atunci oficialul guvernamental a declarat, în legătură cu cea mai asteptată lucrare de infrastructura rutieră din județ de după 2016,  că Botoşani-Târgu Frumos va fi un proiect pe care se va   apleca personal, ca să fie implementat într-un regim de urgenţă, am solicitat  printr-o întrebare  înregistrată la Camera Deputaților, să ni se comunice stadiul lucrărilor, etapele de realizare  a investiției,  precum și termenele la care, după caz, vor demara sau vor fi finalizate mult așteptatele lucrări”,  a declarat deputatul botoșănean Mihaela Huncă.

“Mi se pare firesc ca zecile de mii de botoșăneni, care traversează zilnic drumul să știe ce înseamnă “în regim de urgență”, la nivelul ministerului transporturilor. Același răspuns este așteptat și de investitorii care abia așteaptă o cale civilizată de acces către județul nostru. Dincolo de problema socială, noi investiții în județul Botoșani ar putea, în mod evident,  să scoată județul din izolarea în care a fost ținut până acum de un guvern incapabil să rezolve o problemă esențială de infrastructură,”, a continuat Mihaela Huncă, într-un comunicat remis newsteam.ro

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.