Șocant. STENOGRAMELE comitetului de cenzură parlamentară care protejează pensiile speciale
Ultima Ora Politic

Șocant. STENOGRAMELE comitetului de cenzură parlamentară care protejează pensiile speciale

Deputatul USR, Silviu Dehelean, membru al Comisiei juridice și secretar al Biroului permanent, prezintă modul în care, inventând noi argumente, majoritatea refuză introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților a propunerii legislative privind desființarea pensiilor speciale. După reacția agresivă a lui Florin Iordache din această săptămână, deputatul Dehelean a repropus în Biroul permanent al Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a propunerii USR pentru desființarea pensiilor speciale. Ca de fiecare dată în ultimele 6 (șase) ședințe ale Biroului permanent, Puterea a inventat noi pretexte pentru a nu permite deputaților să voteze propunerea pentru desființarea pensiilor speciale, anunță deputatul Dehelean.

 

”Dincolo de imaginea generalizată a unor politicieni corupți, există și sentimentul reinventării claselor privilegiate în societate, după introducerea și creșterea numărului de beneficiari ai pensiilor speciale. Împotriva corupților am propus referendumul #FaraPenali, iar pentru a combate această formă de discriminare financiară, USR a inițiat o propunere legislativă pentru desființarea pensiilor speciale.

 

Evident, Partidul Social Democrat se opune, susținut de aghiotanții de la UDMR și ALDE, iar domnul Florin Iordache ne-a transmis tuturor, citez, să ne intre bine în cap că pensiile speciale trebuie să existe, și nu doar pentru beneficiarii actuali ci și pentru alții, de exemplu pentru primari. În ultimele șase ședințe ale Biroului permanent al Camerei Deputaților am propus, cu fiecare ocazie, introducerea pe ordinea de zi a propunerii legislative privind desființarea pensiilor speciale. Și tot de fiecare dată, majoritatea a inventat noi explicații – a se citi pretexte –  pentru care nu acceptă ca o astfel de propunere să fie supusă la vot. Un grup de oameni din majoritatea parlamentară nu permit astfel supunerea la vot a unei propuneri legislative. S-au constituit într-un fel de comitet de cenzură parlamentară care decide ce proiecte trebuie ignorate și dosite prin sertare. Democrația parlamentară a fost închisă în Biroul permanent al Camerei Deputaților, condus de președintele Liviu Dragnea și vicepreședinții Florin Iordache și Eugen Nicolicea.

 

Vă prezint doar câteva extrase din stenogramele ședințelor în care propunerea legislativă privind desființarea pensiilor speciale a fost blocată de voința reprezentanților majorității PSD-ALDE-UDMR:

 

6 martie

Domnul Florin Iordache:

Avem o solicitare din partea Grupului parlamentar al USR, referitoare la introducerea pe ordinea de zi a Biroului permanent a iniţiativei pentru abrogarea pensiilor speciale.

Eu vă propun… vreţi dumneavoastră? Numai puţin.

Domnul Dehelean, dar eu vă propun: Comitetul liderilor, rămâneţi, nu am o problemă să o… să fie introdusă pe ordinea de zi sub rezerva primirii raportului, că deocamdată nu avem raport.

 

Domnul Silviu Dehelean:

Da, noi îl solicităm apriori, este un an de când este în procedură parlamentară deja, de aceea solicităm să fie pusă pe ordinea de zi chiar dacă nu există raportul.

 

Domnul Florin Iordache:

Bun. Deci domnul coleg, eu vă propun aşa, Comitetul liderilor rămâne, sub rezerva primirii raportului să fie, prin… de  acord, eu personal vă spun din partea, am spus-o şi aseară, noi nu susţinem, Grupul PSD, nu susţinem abrogarea acestor pensii speciale, ca să fie lucrurile…

 

18 martie

Domnul Eugen Nicolicea:

Rubrica Diverse, vă rog.

Deci, avem o solicitare din partea Grupului USR, care solicită introducerea pe ordinea de zi a Biroului permanent al Camerei Deputaților a PL-x nr.166/2018.

Termenul de depunere a raportului e depășit, acesta fiind stabilit pentru data de 19.04.2018.

Domnul Dehelean, v-aș ruga să-mi spuneți care este problema.

Deci, repet: ați solicitat să introducem pe ordinea de zi a Biroului un PL-x, propunere legislativă pentru abrogarea pensiilor speciale.

 

Domnul Silviu Dehelean:

Așa.

 

Domnul Eugen Nicolicea:

Așa. Și…

 

Domnul Silviu Dehelean:

Și susținem această cerere.

 

Domnul Eugen Nicolicea:

Păi și susțineți faptul că ea e la comisie și termenul de depunere a raportului este depășit.

Ce solicitați acum?

 

Domnul Silviu Dehelean:

Solicităm să fie introdusă pe ordinea de zi a plenului. Exact.

 

Domnul Eugen Nicolicea:

Bun.

Deci, cine este pentru ca această propunere să fie aprobată, cu corectura de care eu am vorbit?

Voturi pentru? Trei voturi.

Insuficiente.

 

 

20 martie

Domnul Eugen Nicolicea:

5 – Solicitare din partea Grupului parlamentar USR privind introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a propunerii legislative pentru abrogarea pensiilor speciale.

Deci, acest lucru nu a fost inclus pe proiectul nostru de ordine de zi, nu a existat o astfel de propunere, în schimb grupul respectiv poate să facă propunerea în cadrul Comitetului liderilor.

 

 

25 martie

Domnul Florin Iordache:

Solicitarea Grupului parlamentar al USR privind introducerea pe ordinea de zi a ședinței a propunerii legislative pentru abrogarea pensiilor speciale.

Eu vă propun să lăsăm Comitetului liderilor discutarea, introducerea, pe ce poziție și așa mai departe.

Deci, Comitetul liderilor să discute introducerea acestui PLx 166.

Observații? Nu.

Aprobat.

A! Vă rog! Nu… Vă rog.

 

Domnul Silviu Dehelean:

Da. Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Știu că săptămâna trecută am făcut aceeași solicitare, adică Grupul USR a făcut aceeași solicitare, și atunci l-ați respins pentru că nu-l susțineți, dar…

 

Domnul Florin Iordache:

Păi, nici acum nu-l susținem! Credeți că ne-am schimbat?!

 

Domnul Silviu Dehelean:

Până la urmă, acest proiect tot trebuie să intre pe ordinea de zi și să ajungă la vot…

 

Domnul Florin Iordache:

Corect!

 

Domnul Silviu Dehelean:

… întrucât stă deja de un an în sertarele din Parlament și am dori să ajungă pe ordinea de zi.

 

Domnul Florin Iordache:

Am înțeles. Bun.

În aceste condiții, domnul Dehelean…

 

 

Domnul Silviu Dehelean:

Să-l citiți, să vedeți că e frumos! Este un proiect…

 

Domnul Florin Iordache:

Am înțeles.

Domnul Dehelean, supun, procedural, supun solicitarea dumneavoastră Biroului permanent.

Că noi nu susținem și am exprimat un punct de vedere, ni-l susținem și ne păstrăm punctul de vedere.

Cine e pentru introducere?

Sunt trei voturi. Insuficient.

A fost respins, dar mai încercați! Comitetul liderilor poate… Poate aveți mai multe șanse acolo!

Mulțumesc.

 

27 martie

Domnul Florin Iordache:

Solicitare din partea Grupului USR privind introducerea pe ordinea de zi a propunerii PLx-ului 166 privind  abrogarea pensiilor speciale.

Această solicitare a mai fost făcută.

Comitetul liderilor, vă rog să rămâneți și să stabiliți.

Dacă Comitetul liderilor este de acord, o introducem.

 

Domnul Silviu Dehelean:

Da. Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Am redepus această solicitare, în speranța că vom reuși să vă convingem să votați în sensul includerii pe ordinea de zi.

Dacă data trecută v-am îndepărtat temerile că s-ar referi și la eliminarea pensiilor magistraților, în sprijinul depunerii sau introducerii acestei inițiative pe ordinea de zi, aș vrea să vă spun că impactul ei bugetar a fost anul trecut de 9,5 miliarde lei noi, iar anul ăsta pensiile speciale ne costă în jur de 12 miliarde de lei noi. Și considerăm că ar fi foarte important să dezbatem pe marginea acestor pensii speciale și să votăm înspre un sistem mai echitabil și pe bază de contributivitate.

Vă mulțumesc.

 

 

Domnul Florin Iordache:

Da. Procedural, eu supun votului propunerea dumneavoastră, dar, repet, Comitetul liderilor…

Cine este pentru?

Vă rog să votați!

Trei voturi. Insuficiente”, a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul Silviu Dehelean.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii