ȘOCANT. Polițistă de 25 de ani, din Arad, prinsă beată la serviciu

O poliţistă din Arad a fost prinsă mahmură în timp ce aştepta să intre în serviciu.

O poliţistă din Arad, în vârstă de 25 de ani, care se pregătea să intre în serviciu, nu a trecut testul pentru alcoolemie, acesta indicând o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În dimineața zilei de 8 octombrie a.c., în cadrul unui control efectuat de polițiștii Compartimentului Control Intern, la debutul unei acțiuni desfășurate pe raza de competență a orașului Sântana, a fost efectuată o testare cu aparatul alcooltest a polițiștilor care urmau să intre în serviciu.

În urma testării, în cazul unei polițiste de 25 de ani, alcooltestul a indicat o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din cercetări, a reieșit că persoana în cauză nu a condus autoturismul spre sediul I.P.J. Arad, deplasându-se cu un autoturism condus de o altă persoană”, se arată în comunicatul IPJ Arad.

„În baza celor constatate, comanda IPJ Arad a dispus declanșarea cercetării disciplinare, pentru încălcarea prevederilor Legii 360/2002, privind Statulul polițistului și a Codului de etică și deontologie a polițistului”, se mai arată în comunicatul IPJ Arad.