Veste mare pentru românii cu credite. Robor a ajuns la cel mai mic nivel
Ultima Ora Politic

Șocant. Guvernul Dăncilă aruncă bomba în economie. Vor să deființeze ROBOR

Guvernul vrea ca Banca Naţională a României (BNR) să schimbe radical modul în care ROBOR este calculat sau poate chiar să-l elimine, a declarat, pentru Bloomberg, consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

La finalul anului trecut, Guvernul a anunţat impunerea unei taxe pe activele bancare, denumită ”taxa pe lăcomie”, care este legată de evoluţia ROBOR.

La finalul lunii trecute, senatorul ALDE Daniel Zamfir a susţinut că indicele ROBOR este „trucat” printr-o înţelegere între băncile comerciale, cu implicarea BNR, şi a cerut guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, şi şefului Consiliului Concureţei, Bogdan Chiriţoiu, să vină la audieri în Comisia economică din Senat.

Darius Vâlcov consideră că modul în care ROBOR este calculat ar trebui schimbat radical.

“Sper să obţinem o schimbare radicală a modului în care ROBOR este calculat sau poate chiar eliminarea acestuia. O decizie va fi luată împreună cu banca centrală, care poate modifica regulile interne referitoare la dobânzile din piaţă fără a mai cere aprobarea Parlamentului”, a spus Vâlcov, pentru Bloomberg.

Mugur Isărescu şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, s-au întâlnit, luni, la BNR, în şedinţa Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM).

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.