Insulta și calomnia ar putea redeveni fapte penale. Iar cei care jignesc un om politic sau un judecător ar putea ajunge în spatele gratiilor
Ultima Ora Politic

ȘOC. EUGEN NICOLICEA ȘI CODRIN ȘTEFĂNESCU NU MAI SUPORTĂ ROMÂNII. VOR SĂ-I BAGE LA ÎNCHISOARE PE CEI CARE JIGNESC POLITICIENII

Insulta și calomnia ar putea redeveni fapte penale. Iar cei care jignesc un om politic sau un judecător ar putea ajunge în spatele gratiilor. Asta isi doresc doi lideri ai PSD, Codrin Ştefănescu şi Eugen Nicolicea, care vor sa modifice Codul penal în acest sens. Ei susțin că s-au săturat ca politicienii să fie înjuraţi de fiecare dată când ies în public. Aleșii Opoziției susțin că PSD ar dori să pună pumnul în gură celor care li se opun. Înainte de dezincriminarea faptei, pedeapsa putea ajunge până la 3 ani de închisoare.

Pentru a-i pedepsi pe toți cei care adresează injurii în spațiul public, inclusiv la adresa politicienilor, social-democraţii anunţă că insulta ar putea redeveni infracțiune și pedepsită ca atare.

Activiştii ăştia social, plătiţi regeşte, că mulţi dintre ei nu au un loc de muncă concret, doar o perturbă pe banii care îi primesc pentru treaba asta. Cât să mai tolerăm? Azi vin şi vandalizează intrarea în Ministerul de Justiţie, au vandalizat casele unor oameni politici, ale unor jurnalişti, mâine, poimâine intră şi în casă. Unele legi trebuie modificate foarte urgent, cum e aia cu ultrajul. Da, o vom modifica şi repede”, a declarat Codrin ştefănescu, secretar general PSD .

Aţi văzut o mie de cazuri în care poliţişti, judecători, procurori, ca să nu zic şi demnitari, sunt înjuraţi, insultaţi pe motiv că nu are nimeni ce le face şi evident că trebuie reformulat. Susţineţi această modificare? Bineînţeles că o susţin”, spune Eugen Nicolicea, deputat PSD.

Insulta şi calomnia au fost dezincriminate din Codul Penal în 2006, însă Curtea Constituţională nu a fost de acord şi a declarat procedura neconstituţională. Parlamentul nu a mai pus în acord textul Codului Penal cu decizia Curții.

Propunerea de reincriminare a calomniei si insultei ar putea fi depusă la Parlament, la inceputul lunii februarie.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii