Șoc: Elevi bucureșteni cu media sub 7,84 vor merge obligatoriu la școala profesională
Ultima Ora Politic Social

Șoc: Elevi bucureșteni cu media sub 7,84 vor merge obligatoriu la școala profesională

Elevi cu media sub 7,84 vor merge la școala profesională, în București, și nu pentru că își doresc, ci pentru că nu vor fi locuri la liceu, spune fostul secretar de stat din Ministerul Educației Monica Anisie. În prezent coordonator al comisiei de educație pentru învățământ preuniversitar din PNL, Anisie avertizează că elevii nu au nici până la această oră numărul de locuri la liceu pe care vor candida în aproximativ o lună, pentru că Ministerul nu a transmis repartizarea cifrelor de școlarizare pe licee și școli profesionale, scrie edupedu.ro.

În loc să atragă copiii către profesional prin promovarea beneficiilor acestei rute de școlarizare, a burselor pe care le iau lunar toți elevii de la profesional și a condițiilor de studiu, ministrul vrea să crească participarea în școlile profesionale prin simpla reducere a locurilor de la liceu și creșterea lor la profesional, avertizează Anisie.

  • Amintim că sindicatele au avertizat că tăierea locurilor de la liceu și alocarea lor către profesională va fi comunicată “abia după alegeri”. De altfel, Ecaterina Andronescu a încercat să acopere întârzierea repartizării cifrelor de școlarizare prin modificarea ordinului de ministru care stabilește admiterea la liceu 2019. În urma scandalului public pe care l-a declanșat intenția sa de a modifica datele de susținere a probelor de aptitudini și de limbi pentru admiterea la liceu 2019, dar și a termenului pentru tipărirea broșurii cu locurile la licee și școli profesionale, Andronescu a renunțat la modificări, dar a rămas cu încălcarea unui ordin de ministru – care statuează că pe 13 mai 2019 liceele și școlile profesionale trebuie să tipărească broșurile cu numărul de locuri și de clase.

Elevi cu media sub 7,84 vor merge la școala profesională. Aceasta este concluzia analizei pe care am realizat-o, pornind de la procentul de 47% alocat învățământului profesional din Municipiul București pe baza rezultatelor obținute în anul școlar anterior“, avertizează Monica Anisie, fost secretar de stat în Ministerul Educației.

Aceasta a precizat, pentru Edupedu.ro, că “anul trecut ultima medie de intrare la liceu în București a fost 2,03, procentul elevilor care au intrat la liceu cu medii sub 5 fiind unul mic, aproximativ 6%”. “Elevii, în momentul acesta, nu au nicio informație referitoare la locurile la liceu pe care vor candida în aproximativ o lună, singurul reper fiind locurile din anul anterior. Estimăm că, pe de o parte, rata abandonului va crește foarte mult, pe de altă parte elevii cu posibilități se vor îndrepta către școli private“, a declarat Anisie pentru Edupedu.ro.

Monica Anisie, care astăzi este membru PNL, a adresat public următoarele ministrului Ecaterina Andronescu “și reprezentanților PSD care girează jocul acesta cu viitorul copiilor noștri” :

  • 1. De ce se amână nejustificat transmiterea planului de școlarizare cu încălcarea legislației?
  • 2. Sunteți conștienți de traumele emoționale la care îi supuneți pe absolvenții clasei a VIII-a?
  • 3. Aveți realizat un studiu care să stea la baza fundamentarii alocării in acest mod a cifrei de școlarizare
  • 4. Există și o strategie de dezvoltare sustenabilă a învățământului profesional și niște instrumente care să o susțină, altele decât pixul dumneavoastră?”

Guvernul a aprobat anul acesta cea mai mare scădere a cifrei de școlarizare pentru liceu, din ultimii 10 ani, fără să dea nicio explicație cu privire la motivele pentru care a tăiat 30.000 de locuri pentru clasa a IX-a.

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE Spiru Haret) a avertizat că “170 de clase de învățământ teoretic vor fi transformate în clase de profesională. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care părinții nu sunt informați, elevii nu știu absolut nimic, iar planul de școlarizare, din informațiile pe care le avem, va fi comunicat abia după alegerile europarlamentare“.

De menționat că Ecaterina Andronescu încearcă în mod constant să șteargă din biografia sa faptul că a desființat școala profesională de scurtă durată în 2009, când le-a dat 0 cifră de școlarizare școlilor de arte și meserii, fără a anunța acel lucru nici măcar în ședința de guvern de atunci

Pe de altă parte, sindicatele au fost unele dintre marile frâne în dezvoltarea școlilor profesionale duale: promovarea unui învățământ de 3 ani, cât au școlile acestea profesionale, înseamnă reduceri de catedre, având în vedere că liceele tehnologice sunt de 4 ani.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii