Șoc: Dosarul în care Udrea contestă condamnarea din Gala Bute a fost suspendat 1
Ultima Ora Justiție Politic

Șoc: Dosarul în care Udrea contestă condamnarea din Gala Bute a fost suspendat

Dosarul în care Elena Udrea contestă condamnarea în dosarul Gala Bute este suspendat, după ce ÎCCJ a decis, luni, să transmită 3 întrebări Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) privind respectarea unei decizii CCR când sunt afectate interese financiare europene. Decizia privind suspendarea nu e definitivă.

Judecătorii au decis să trimită trei întrebări Curţii de Justiţie Europene privind respectarea unei decizii CCR când sunt afectate interese financiare europene. Decizia a fost luată cu trei la doi. De asemenea, odată cu decizia de a transmite întrebările către CJUE, magistraţii au dispus şi suspendarea procesului. Decizia privind suspendarea nu este definitivă.

Decizia vine în dosarul în care fostul ministru Elena Udrea, dar şi alţi inculpaţi din dosarul Gala Bute contestă pedepsele, după decizia CCR privind constituirea completurilor de 5 judecători de la ÎCCJ. În acest dosar, Elena Udrea (în prezent în Costa Rica) a fost condamnată definitv la 6 ani de închisoare.

Cele trei întrebări transmise Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sunt:

– Articolul 19 alin. 1 din TUE, articolul 325 alineatul (1) TFUE, articolul 1, alineatul 1, literele a) si b) si articolul 2, alineatul 1 din Convenşia elaborata in temeiul articolului K3 din Tratatul privind Uniunea Europeana, privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor Europene si principiul securităţii juridice trebuie interpretate in sensul ca se opun adoptarii unei decizii de catre un organ exterior puterii judecatoresti, Curtea Constitutionala a Romaniei, care sa aprecieze asupra legalitatii compunerii unor complete de judecată cu consecinta crearii premiselor necesare admiterii unor cai extraordinare de atac impotriva hotararilor judecatoresti definitive pronunţate intr-un interval de timp?

– Articolul 47, alineatul 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul ca se opune constatarii de catre un organ exterior puterii judecatoresti a caracterului lipsit de independenta si impartialitate al unui complet din care face parte un judecator avand functie de conducere şi care nu a fost desemnat aleatoriu, ci in baza unei reguli transparente, cunoscute si necontestate de parti, regula aplicabila in toate cauzele completului respectiv, hotararea adoptata fiind obligatorie potrivit dreptului intern?

– Aplicarea prioritara a dreptului Uniunii trebuie interpretata in sensul ca permite instantei nationale sa inlature aplicarea unei decizii a instantei de contencios constitutional, pronuntata intr-o sesizare vizand un conflict constitutional, obligatorie in dreptul national?

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.