Șoc! Au dispărut 30 de saci cu droguri în afacerea ,,Cocaina de la Mare''! Dosar penal împotriva polițiștilor din Tulcea 1
Ultima Ora Justiție Politic Social

Șoc! Au dispărut 30 de saci cu droguri în afacerea ,,Cocaina de la Mare”! Dosar penal împotriva polițiștilor din Tulcea

Șeful Poliției Române, chestorul Ioan Buda, a declarat luni dimineață că va sesiza Parchetul pentru neglijență în serviciu cu privire la șeful de la crimă organizată și antidrog Tulcea pentru modul în care a gestionat cazul “Cocaina din mare”.

”Acolo (la Tulcea -n.r.), discutăm de șeful împuternicit șef serviciu combaterea criminalității organizate. A fost în primul rând , i s-a întrerupt împuternicirea, ofițerul este cercetat în prealabil și vom sesiza Parchetul cu privire la neglijență în serviciu. Mai sunt și alte nereguli, dar mici. (I se impută -n.r.) faptul că a fost informat și nu a raportat la timp. Dacă raporta la timp și acțiunea se desfășura într-un mod mult mai rapid”, a spus Ioan Buda.

Întrebat dacă o tonă de droguri a dispărut astfel din cauza șefului de la crimă organizată și antidrog Tulcea, Ioan Buda a precizat că nu e vorba o tonă de droguri, ci de aproximativ 30 de saci.

Săptămâna trecută, conducerea Poliției Române a anunțat că a dispus ca Direcţia de Control Intern să facă verificări cu privire la modul în care polițiștii din Tulcea au gestionat ancheta privind drogurile care au venit la mal în martie, existând suspiciuni că polițiștii au ratat o captură de droguri aflată în 30 de saci.

Ancheta poliţiştilor şi a procurorilor din luna martie au dus la descoperirea a aproape o tonă de cocaină, în interiorul unei bărci de pe malul Mării Negre, în Sfântu Gheorghe. Totodată, zeci de pachete cu cocaină au fost aduse de valuri la mal, pe plajele litoralului românesc, din Năvodari până la Mangalia, fiind vorba despre o cantitate ce depăşeşte o sută de kilograme.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii