Simona Halep, în topul celor mai bogați tenismeni din lume. Ce avere are sportiva
Ultima Ora Sport

Simona Halep va purta un tricou cu numele lui Hagi la primul antrenament de la Paris

Simona Halep (27 de ani, locul 3 WTA) a ajuns cu bine la Paris, pentru turneul de la Roland Garros, iar la primul antrenament pe zgura pariziană a apărut îmbrăcată cu un tricou pe spatele căruia era scris numele lui Hagi.

Cel mai probabil este al lui Ianis, pentru că bluza face parte din echipamentul celor de la FC Viitorul.

Simona Halep e cotată cu prima şansă la câştigarea Roland Garros în 2019. Românca vrea cu orice preţ să ajungă în a patra finală de la Paris şi să devină campioană pentru al doilea an consecutiv.

Simona Halep şi-a făcut debutul la Roland Garros în 2010, însă prima amprentă serioasă şi-a lăsat-o patru ani mai târziu, când a ajuns până în marea finală cu Maria Şarapova. Românca a pierdut atunci ultimul act, după un meci plin de suspans, având câteva şanse bune de a încheia cu un mare triumf. În 2014, Simona a susţinut şi prima finală de Grand Slam a carierei. După două ediţii în care nu a prins vârful de formă, Halep a ajuns în 2017 din nou în finală. De această dată, cu Jelena Ostapenko. Românca a început fabulos, cu 6-4, 3-0, dar adversara a avut o răbufnire cum rar se vede la acest nivel şi a întors soarta finalei.

După două finale pierdute, deşi a avut titlurile în mână, Simona Halep nu a mai dat greş în 2018. De această dată, românca a fost condusă cu 1-0 la seturi, dar experienţa acumulată în atâtea meciuri grele a ajutat-o să revină. Astfel, după 3-6 în primul set, Simona s-a impus în următoarele două cu 6-4, 6-1 şi a devenit regina Parisului! În drumul spre finală. Halep le-a eliminat pe Alison Riske, Taylor Townsend, Andrea Petkovic, Elise Mertens, Angelique Kerber şi Garbine Muguruza. Trei seturi a mai jucat în turul inaugural cu Riske şi cu Angelique Kerber, în sferturile de finală.

Conform statisticilor în turneele de Grand Slam, se poate spune că Roland Garros este şi competiţia de „casă” a Simonei. Ea a câştigat 24 de meciuri până acum şi a cedat doar în 8, având un procentaj de 75% al reuşitelor. La celelalte trei turnee de Grand Slam, Halep este sub 70%.

Toate meciurile de la Roland Garros 2019 vor fi difuzate, în România, de Eurosport. Roland Garros 2019 începe duminică, 26 mai.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii