Simona Halep, în topul celor mai bogați tenismeni din lume. Ce avere are sportiva
Ultima Ora Sport

Simona Halep s-a calificat în turul trei al turneului Miami Open. Vezi câți bani se câștigă la acest turneu

Simona Halep, locul 3 WTA şi favorită 2, s-a calificat în turul trei al turneului Miami Open, impunându-se cu scorul de 6-1, 6-3, într-o oră şi trei minute, în faţa americancei Taylor Townsend, locul 96 mondial, sportivă care a venit din calificări.

Halep a început în forţă meciul, ea câştigând primul set în nici jumătate de oră: 29 de minute şi 29 de secunde. După 12 minute, Simona Halep conducea cu 3-0 şi reuşise două break-uri, iar după 15 minute de joc era deja 4-0. Românca a făcut în total trei break-uri în primul set.

În setul doi, după ce a discutat cu antrenorul său, Townsend şi-a mai revenit puţin şi chiar a reuşit un break, însă nu i-a putut face faţă până la urmă fostului lider mondial. Halep s-a impus cu 6-3, cu două break-uri reuşite.

Iată cât vor câștiga jucătoarele la WTA Miami 2019:

1.354.010 dolari – câştigătoarea

686.000 – finalista

354.000 – semifinalistele

182.000 – sfert finalistele

91.2015 dolari – turul 4

48.775 dolari – turul 3

26.430 dolari – turul 2

16.425 dolari – turul 1

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii