10.000 de copii nu și-au primit bursele școlare de 3 luni
Ultima Ora Politic

Siguranța elevilor, o responsabilitate în sarcina autorităților publice

Siguranța elevilor, o responsabilitate în sarcina autorităților publice

”Deputatul, Cristina Iurișniți, (Grupul parlamentar USR), a inițiat o serie de modificări și completări la Ordonanța de Urgență 195/2002 privind circulația pe drumurile publice în sensul creșterii siguranței în zonele unităților de învățământ.

Inițiativa legislativă vine în sprijinul autorităților și instituțiilor publice, clarificând și corelând atribuțiile acestora în materia siguranței circulației rutiere. Astfel, acestea vor fi obligate să instaleze semnale luminoase şi limitatoare de viteză în zona unităților școlare în vederea asigurării siguranței preșcolarilor și elevilor, conform normelor şi standardelor în vigoare. Mai mult decât atât, prevenția se va realiza și prin inscripționarea trecerilor de pietoni din zona unităților școlare cu mesaje menite exclusiv să sporească atenția participanților la trafic și a pietonilor.

Concomitent, inițiativa legislativă explicitează atribuțiile Ministerului Educației Naționale în ceea ce privește informarea corectă a preșcolarilor și a elevilor. Acesta va organiza semestrial, prin Inspectoratele Școlare Județene în colaborare cu autoritățile publice locale, campanii de informare privind educația rutieră în toate unitățile școlare.

În contextul statisticilor alarmante cu privire la numărul accidentelor din România în care sunt implicați minori, actuala propunere legislativă aplică recomandările  Strategiei naționale pentru siguranță rutieră pentru perioada 2016-2020 și vine în sprijinul tuturor participanților la trafic în sensul asigurării siguranței sporite în zonele unităților școlare. În același timp, politicile preventive se vor realiza și la orele de curs, prin campanii de informare privind educația rutieră.” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul USR Cristina Iurișniți.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii