
Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România la ora 18.30. Ea va fi distribuită tuturor eparhiilor din țară și Republica Moldova
Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România la ora 18.30 și va fi dusă de delegații tututror eparhiilor din țară pentru a fi distribuită credincișilor.
Sfânta Lumină a afost adusă de către P.S. Varlaam și de arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Domnului din Ierusalim sâmbătă la ora 14.13. Ceremonia primirii Sfintei Lumini a fost oficiată începând cu ora 13:00 de Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea.

-
„Mulțumim Bunului Dumnezeu că și în anul acesta, la sărbătoarea Învierii din morți a Fiului Său, pe lângă Lumina și bucuria sărbătorii, ne-a oferit și acest dar deosebit, Sfânta Lumină, care se aprinde în chip minunat în Ajunul Învierii Mântuitorului la Sfântul Său mormânt din viață făcător din Ierusalim. Mulțumim Bunului Dumnezeu și pentru această vreme frumoasă.
-
După 2 – 3 zile de vreme înnorată, cu ploaie, iată că strălucește din nou soarele și lucrul acesta ne învață că și Lumina lui Hristos, soarele cel mai înainte de soare, și Lumina Soarelui zidit de Dumnezeu dăruiește și luminează tuturor și e de datoria noastră să curățăm geamurile sufletelor noastre, să deschidem ușile caselor noastre la lumina soarelui și mai ales la Lumina lui Hristos să intre și să aducă prezența Lui Cerească”, a spus episcopul vicar, Varlaam Ploieșteanul.



