FOTO. Nume grele pentru națională în cursa pentru postul de selecționer, după retragerea lui Mircea Lucescu, 81 de ani

Federația Română de Fotbal a făcut primul pas oficial pentru numirea noului selecționer al echipei naționale, după încheierea mandatului lui Mircea Lucescu.

Comisia Tehnică a decis numele care vor intra în cursa pentru selecționer al echipei naționale

Comisia Tehnică a FRF s-a reunit la Casa Fotbalului și a analizat situația actuală a echipei naționale, stabilind lista de propuneri pentru viitorul antrenor.

La finalul discuțiilor, două nume s-au desprins clar în preferințele membrilor: Gheorghe Hagi și Edward Iordănescu.

Hagi ar fi fost chiar propus în unanimitate, fiind considerat favorit pentru preluarea postului.

Gică Hagi, în cursa pentru a fi selecționer al echipei naționale
Gică Hagi, în cursa pentru a fi selecționer al echipei naționale
Urmează decizia finală

Propunerile Comisiei Tehnice vor ajunge în perioada următoare pe masa Comitetului Executiv al FRF, care va decide oficial cu cine vor începe negocierile.

După obținerea mandatului, președintele FRF va purta discuțiile finale cu candidatul ales, iar anunțul oficial va fi făcut ulterior, într-o conferință de presă.

Mai multe variante pe listă

Pe lângă Hagi și Iordănescu, pe lista extinsă au mai fost analizate și alte nume importante din fotbalul românesc și internațional, însă acestea au rămas în plan secund.

Totuși, lupta pentru postul de selecționer pare să se ducă în principal între cei doi favoriți.

 Edi Iordănescu
Edi Iordănescu

Un moment crucial pentru națională

Decizia privind noul selecționer vine într-un moment delicat pentru echipa națională, iar alegerea antrenorului va influența direct parcursul României în următoarele competiții.

În perioada următoare se vor purta negocierile decisive, iar numele noului selecționer ar putea fi anunțat în scurt timp.

”Comisia Tehnică s-a întrunit azi, 3 aprilie, sub conducerea directorului tehnic al FRF, domnul Mihai Stoichiță, și a dezbătut situația selecționerului primei reprezentative. La final, pe lista de propuneri s-au regăsit Gheorghe Hagi, propus în unanimitate, și Edward Iordănescu, dar și alte nume. Propunerile Comisiei Tehnice vor fi prezentate Comitetului Executiv al FRF săptămâna viitoare, mai exact miercuri, 8 aprilie.

Ca urmare a încheierii mandatului domnului Mircea Lucescu la cârma primei reprezentanative, Federația Română de Fotbal a demarat oficial procedura pentru desemnarea viitorului selecționer al echipei naționale de fotbal.

Procesul de selecție va urma pașii statutari, începând cu consultarea specialiștilor din cadrul Comisiei Tehnice și se va finaliza cu aprobarea în Comitetul Executiv.

CALENDARUL NUMIRII NOULUI SELECȚIONER

  • Mâine, 3 aprilie, ora 10:30 – Ședința Comisiei Tehnice: Comisia, prezidată de Directorul Tehnic al FRF, domnul Mihai Stoichiță, se va întruni la Casa Fotbalului pentru a analiza situația actuală. În cadrul acestei ședințe, membrii comisiei vor dezbate profilul viitorului antrenor și vor înainta o listă de propuneri către conducerea FRF.
  • Săptămâna viitoare – Mandatarea președintelui: Propunerile Comisiei Tehnice vor fi prezentate Comitetului Executiv al FRF. Membrii acestuia vor vota persoana (sau persoanele) cu care se vor demara negocierile și vor stabili, tot prin vot, coordonatele financiare și condițiile contractuale.
  • Finalizarea negocierilor: Ulterior primirii mandatului, președintele FRF va purta discuțiile de negociere cu candidatul sau candidații selectați.

Anunțul oficial și prezentarea noului selecționer al Echipei Naționale vor avea loc imediat după semnarea documentelor contractuale, în cadrul unei conferințe de presă a cărei dată o vom comunica pe canalele FRF.

COMPONENȚA COMISIEI TEHNICE A FRF

Președinte: Mihai Stoichiță

Vicepreședinți: Aurel Țicleanu și Lucian Burchel

Secretar: Răzvan Rotaru

Membri cu drept de vot: Miodrag Belodedici, Dumitru Moraru, Ilie Alexe, Dumitru Dumitriu, Ionel Augustin, Mihai Ianovschi, Rodion Cămătaru, Marcel Răducanu, Massimo Pedrazzini, Zoltan Jakab, Marius Niculae, Lucian Sănmărtean, Costin Curelea

Membri fără drept de vot: Vlad Munteanu, Andrei Vochin, Felix Grigore, anunță FRF.