Șefa CNAS și-a desecretizat trecutul. Ce a recomandat-o la conducerea Asigurărilor de Sănătate
Economic Politic Sănătate Social Ultima Ora

Șefa CNAS și-a desecretizat trecutul. Ce a recomandat-o la conducerea Asigurărilor de Sănătate

Adriana Cotel, numită în ianuarie la conducerea CNAS, și-a publicat, pe site-ul instituției, CV-ul care până acum nu era public. Din datele prezentate, reiese că a fost, timp de 12 ani, agent de vânzări la diferite companii farmaceutice.

După liceu, Adriana Cotel a absolvit niște cursuri postliceale de asistent medical și a fost vânzătoare într-o farmacie.

În 2008 a absolvit facultatea de management financiar-contabil la Universitatea Spiru Haret, la Craiova, după care a început să colecționeze adeverințe și diplome la universități obscure: „adeverință master” în managementul politicilor de sănătate la Universitatea de Medicină din Craiova, o „diplomă master” în psihologie clinică, la Universitatea Pitești, plus o „diplomă licență”, tot în psihologie, la Universitatea Pitești.

Din 2015, ea este și asistent universitar la Universitatea Pitești și în prezent doctorand în psihologie la Universitatea București.

În ceea ce privește experiența ei profesională, șefa CNAS a fost, din 2005 în 2015, „reprezentant medical” – adică agent de vânzări – la mai multe companii farmaceutice. Prima ei slujbă, între 2004 și 2005, a fost de vânzătoare la o farmacie, funcție pe care ea o denumește „asistent de farmacie”.

La începutul lunii martie, Adriana Cotel și-a publicat declarația de avere, din care a șters sursa venitului și serviciul prestat. Nici angajații SRI sau SIE nu șterg aceste informații.

Adriana Cotel nu are cont în bancă, nu are nici o locuință, vreun teren sau vreo mașină în proprietatea personală. Ea declară că nu deține împrumuturi, bijuterii sau opere de artă, potrivit declarației sale de avere.

Singura rubrică pe care o completează este cea privind veniturile din salarii: 61.705 lei și 28.018 lei. Însă noua președintă a CNAS a șters din declarația publicată pe site-ul instituțieii publice numele angajatorului și serviciul prestat, o măsură neobișnuită chiar și în cazul demnitarilor care au lucrat în serviciile secrete. Datele din CV arată că ea a lucrat ca director zonal la Alvogen România și la Universitatea din Pitești.

Adriana Cotel nu trece în declarație nici vreun venit al soțului, nici alocația vreunui copil.

De asemenea, și-a publicat și declarația de interese, dar toate rubricile sunt goale:nu deține acțiuni la vreo companie și nu face parte din conducerea vreunui partid sau a vreunui ONG.

 

Europarlamentare2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii