FOTO-VIDEO. Șef de Poliție de 49 de ani, din Teleorman, prins beat la volan. Colegii săi nu l-au testat pentru alcoolemie

Un șef de Poliție din județul Teleorman a fost prins de către colegii săi când urca beat la volan, dar aceștia nu l-au testat pentru alcoolemie.

Șeful de Poliție este filmat când urcă la volan apoi cum lovește o mașină.

Reporterii ImpactNews24 au fost martori oculari la incidentul provocat cu o seară în urmă, în traficul din Alexandria, de unul dintre șefii din Poliția Municipală.

„Aflaţi în zonă cu treburi personale, reporterii publicaţiei noastre au luat parte la o scenă care nu face cinste niciunui angajat al Poliţiei – trei persoane, printre care şi şeful de la Ordine Publică, ieşeau din sediul Poliţiei Municipiului Alexandria, în jurul orei 20.00, una dintre acestea plecând pe jos, iar celelalte două urcând fiecare în maşina sa, la volan, evident.

Şeful de la Ordine Publică, pentru că am aflat ulterior că despre el este vorba, a lovit maşina din faţa maşinii reporterilor ImpactNews24, la plecarea de pe loc, şi a fost aproape să lovească şi maşina acestora.

Reporterii au solicitat intervenţia unui echipaj de poliţie, având în vedere că persoana care se afla la volanul maşinii în cauză se clatina la urcarea în autovehicul, iar la semaforul de la intersecţia străzilor T. Vladimirescu şi Dunării au şi atras atenţia omului că a lovit o maşină şi era pe punctul de a o lovi şi pe a lor”, scriu jurnaliştii de la ImpactNews24.

Polițistul fuge după ce a lovit o altă mașină
Polițistul fuge după ce a lovit o altă mașină

”La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au fost sesizați direct de către un bărbat din municipiul Alexandria cu privire la faptul că, pe fondul unui posibil consum de băuturi alcoolice, un conducător auto ar fi provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale, pe strada Tudor Vladimirescu, din localitate, avariind două autoturisme.

Împreună cu apelantul, polițiștii au reușit să identifice conducătorul auto în persoana unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiul Alexandria, la mică distanță față de locul menționat de către reclamant, acesta aflându-se lângă autoturism”, anunță IPJ Teleorman.

Conținut găzduit de YouTube.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe YouTube