Școli închise în București pentru alegerile europarlamentare. Când se vor suspenda cursurile
Ultima Ora Politic Social

Școli închise în București pentru alegerile europarlamentare. Când se vor suspenda cursurile

Trei școli din Capitală au solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București suspendarea cursurilor pentru vineri după-amiază și luni dimineață, pentru a fi organizate alegerile europarlamentare, informează reprezentanții ISMB.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) au anunțat că trei unități de învățământ din Capitală au solicitat suspendarea cursurilor, vineri după-amiază și luni dimineață, pentru organizarea alegerilor europarlamentare.

Potrivit sursei citate, școlile care au înaintat cererile sunt Școala Gimnazială „Herăstrău”, Școala Nr. 84 și Școala „Federico Garcia Lorca”.

„Celelalte își vor adapta programul, așa cum vor stabili în consiliul de administrație propriu”, au mai subliniat reprezentanții Inspectoratului.

Duminică vor avea loc alegerile europarlamentare, organizate în același timp cu referendumul pentru justiție, cetățenii urmând să voteze în aceleași secții, pe buletine separate.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii