PSD a comis o infracțiune, oficial: A pus copiii să cânte ”Noi nu-l vrem pe Timmeramns”
Scandalul copiilor puși să cânte pentru Dragnea ia amploare. Părinții au fost amendați
Ultima Ora Politic Social

Scandalul copiilor puși să cânte pentru Dragnea ia amploare. Părinții au fost amendați

Tatăl care și-a folosit copiii într-un clip pro-PSD la europarlamentare a fost amendat pentru încălcarea legii electorale, a precizat, pentru Newsweek România, IPJ Maramureș. Potrivit legii, amenda este cuprinsă între 1.000 și 2.500 de lei.

Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș a mai precizat că cercetările în cazul folosirii copiilor în clipul „Hai, români, ieșiți la vot” nu sunt finalizate, însă tatăl a fost amendat contravențional.

„În urma verificărilor, s-a stabilit că videoclipul în cauză a fost realizat de tatăl celor doi minori și postat ulterior pe aplicațiile Facebook și Youtube. Întrucât au fost încălcate prevederile art.40, alin. 10 din Legea 33/2007, față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale, în conformitate cu prevederile art. 53, alin. 1, litera z, din același act normativ. La finalizarea cercetărilor, vă vor fi comunicate toate măsurile care vor fi dispuse de polițiști”, a precizat, pentru Newsweek România, IPJ Maramureș.

Articolul 53 din legea electorală interzice folosirea minorilor cu vârsta sub 16 ani pentru distribuirea sau amplasarea de materiale de propagandă electorală, iar articolul 54, din aceeași lege, spune că amenda pentru nerespectarea acestei prevederi se ridică la sume cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei.

IPJ Maramureș nu precizează, însă, dacă părinții sunt cercetați și pentru că și-au exploatat copiii într-un clip electoral.

Acum o săptămână, Direcția Generală de Asistenția Socială și Protecția Copilului Maramureș a admis, într-un răspuns la o solicitare a Newsweek România, că apariția celor doi copii în videoclipul electoral pentru susținerea PSD reprezintă o încălcare a legii.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.