Scandal la o clinică privată din Capitală. Administratorul a fost arestat 1
Ultima Ora Sănătate Social

Scandal la o clinică privată din Capitală. Administratorul a fost arestat

Poliţia Capitalei a anunţat miercuri dimineaţă că l-a reţinut pe administratorul unei clinici private din Bucureşti, în urma percheziţiilor efectuale marţi. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre Clinica Premier, de pe Bulevardul Unirii. Administratorul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice sector 3 au efectuat, marţi, o percheziţie la sediul unei clinici medicale private, de unde au fost ridicate peste 1.000 de documente privind eliberarea de fişe medicale pentru obţinere/ preschimbare permis auto, pentru siguranţa transportului şi pentru permis port-armă, întrucât există suspiciunea că au fost parafate fără consult sau că parafele aplicate aparţin unor medici care nu mai au contract cu această clinică.

„După efectuarea percheziţiei şi ridicarea documentelor au fost audiate mai multe asistente medicale ce îşi desfăşoară activitatea în această unitate, iar administratorul societăţii a fost condus la sediul Poliţiei sectorului 3. Pentru clarificarea tuturor aspectelor urmează a fi solicitate la audieri persoanele ce figurează că au obţinut documente medicale de la această clinică”, informează un comunicat al DGPMB.

Potrivit anchetatorilor, cercetările au fost demarate în luna aprilie, când un medic a formulat o sesizare cu privire la faptul că a fost informat de un terţ că i-a văzut parafa pe un astfel de document.

Medicul respectiv a sesizat Poliţia având în vedere că de peste un an a încheiat colaborarea cu clinica privată. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.