
Săptămâna Europeană a Mobilității: Trasee Speciale, expoziții de vehicule electrice, spectacole de teatru și ateliere pentru copii
Săptămâna Europeană a Mobilității: Trasee Speciale, expoziții de vehicule electrice, spectacole de teatru și ateliere pentru copii.
Primăria Municipiului București, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) și Consiliul Județean Ilfov invită publicul la acțiunile ce vor fi organizate în weekend-ul 16-17 septembrie 2023 în Parcul Regele Mihai I și în Parcul Mogoșoaia, cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilității.
Vizitatorii vor putea admira noile vehicule nepoluante de transport în comun care vor circula pe străzile Capitalei începând cu anul 2024, se vor putea plimba gratuit cu bicicleta și trotineta sau vor asista la un spectacol de teatru.
Nu în ultimul rând, vor putea (re)descoperi atracțiile Capitalei și ale Județului Ilfov, călătorind cu autobuzele de pe patru linii speciale care vor face legătura între Parcul Charles de Gaulle și principalele puncte de interes din regiune (Palatul Mogoșoaia, Muzeul Atelier din Piscu, Mănăstirea Cernica, Mănăstirea Pasărea, Mănăstirea Vlad Țepeș etc).
Expoziția Green Expo
Cei prezenți la Expoziția Green Expo, organizată la intrarea în Parcul Regele Mihai I în zilele de 16 și 17 septembrie 2023 (orele 10.00-18.00), vor putea admira – în premieră – un exemplar din troleibuzele cu autonomie Solaris și unul dintre autobuzele electrice BMC, vehicule ce vor circula pe străzile Capitalei începând de anul viitor.
Totodată, aici vor fi expuse trotinete, biciclete, standuri expoziționale, dar și vehicule ale Brigăzii Rutiere de Poliție și ale Jandameriei.
Nu în ultimul rând, participanții vor putea admira câteva exemplare din efectivele de câini și cai din dotarea Jandarmeriei.
O altă acțiune va fi organizată în Parcul Regele Mihai I, sâmbătă, 16.09.2023, între orele 11.00-16.00 și duminică, 17.09.2023, între orele 11.00-14.00 de partenerul TPBI Green Revolution – I’Velo și va avea ca scop încurajarea utilizării bicicletelor ca mijloc de deplasare ecologic.
Participanții vor putea închiria – gratuit – o bicicletă din zona Green Expo, vor parcurge un traseu închis recomandat și vor reveni la Green Expo, unde vor primi o recompensă, constând în obiecte promoționale. Traseul recomandat bicicliștilor este unul care are piste special dedicate acestui tip de transport, pe ruta: Punct de plecare: Parcul Regele Mihai I (Charles de Gaulle) – Bd. Aviatorilor (statuia Eroii Aerului) – Bd. Kiseleff (Bustul Regelui Mihai I) – Piața Arcul de Triumf (Arcul de Triumf) – Bd. Mareșal Constantin Prezan – Parcul Regele Mihai I (Piața Charles de Gaulle) – Punct de sosire.
De asemenea, tot în Parcul Regele Mihai I, pe aleea principală de la intrarea Charles de Gaulle, duminică, începând cu ora 10.30, Corpul Muzicii Reprezentative a Jandarmeriei Române va susține un spectacol de fanfară.
Go-Green
Tot în weekendul 16-17 septembrie, TPBI va reînființa liniile de autobuz 700, 701, 702 și 703, care vor funcționa între orele 10.00-18.00 și vor face legătura între Parcul Regele Mihai I și principalele atracții turistice din Municipiul București și Județul Ilfov.
Autobuzele vor circula pe următoarele trasee:
· Linia 700: Parcul Regele Mihai I – Parcul Drumul Taberei – Parcul Izvor – Parcul Tineretului – Parcul Alexandru Ioan Cuza – Parcul Tei – Parcul Regele Mihai I, cu opriri în stațiile Piața Drumul Taberei, Pod Izvor, Colegiul Național Gheorghe Șincai, Șoseaua Câmpia Libertății, Bd. Lacul Tei, Parcul Regele Mihai I;
· Linia 701: Parcul Regele Mihai I – Parcul Mogoșoaia – Palatul Brâncovenesc – Parcul Regele Mihai I, cu opriri în stațiile Parcul Mogoșoaia, Palatul Brâncovenesc, Parcul Mogoșoaia, Parcul Regele Mihai I;
·Linia 702: Parcul Regele Mihai I – Therme București – Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți – Biserica Gruiu – Mănăstirea Vlad Țepeș – Muzeul Atelier Școala de la Piscu – Mănăstirea Vlad Țepeș – Biserica Gruiu – Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți – Parcul Regele Mihai I, cu opriri în stațiile Therme București, Primăria Balotești (ambele sensuri), Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți (ambele sensuri), Snagov Centru (ambele sensuri), Biserica Gruiu (ambele sensuri), Mănăstirea Vlad Țepeș (ambele sensuri), Fermei (ambele sensuri), Piscu Muzeu Atelier (ambele sensuri), Parcul Regele Mihai I;
·Linia 703: Parcul Regele Mihai I – Mănăstirea Pasărea – Mănăstirea Cernica – Parcul Regele Mihai I, cu opriri în stațiile Gheață, Moara Domnească Centru, Găneasa, Mănăstirea Pasărea, Ștrandului (ambele sensuri), Mănăstirea Cernica, Bucur Obor, Parcul Regele Mihai I.
Menționăm că pe traseele speciale Go-Green, sunt valabile toate titlurile de călătorie din oferta tarifară a TPBI.
Green for Kids
Sâmbătă, 16.09.2023, între orele 11.00-15.00, TPBI, în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov și cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, va organiza în Parcul Mogoșoaia evenimentul Green for Kids.
În cadrul acestei acțiuni, o trupă de teatru stradal va prezenta piesa captivantă și interactivă pentru copii „Verde de poveste”, care are ca temă principală importanța economisirii energiei și alegerea modalităților de transport sustenabile.
Tot în Parcul Mogoșoaia va funcționa un Atelier de desene pe tema „Save Energy”, iar copiii vor avea ocazia să ilustreze diferite moduri de a economisi energia în viața de zi cu zi. Lucrările vor fi expuse într-o zonă special amenajată a parcului, spre a fi admirate de vizitatori, fiind difuzate și în mediul online. Tot aici, cei mici vor descoperi tainele diferitelor meserii în Atelierul meșteșugăresc.

De asemenea, miercuri, 20 septembrie 2023, pentru a sărbători Săptămâna Europeană a Mobilității, accesul la Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu va fi gratuit pentru vizitatori.
Pe lângă colecția muzeală proprie, vor fi expuse obiecte și materiale documentare proprii ale Societății de Transport București – STB, materiale video privind evoluția transportului în comun aparținând STB, precum și obiecte și materiale documentare proprii ale Jandarmeriei Române aflate în custodia Biroului Tradiții, Cultură și Asistență Religioasă.
În același timp, vor fi expuse și mesajele ce țin de tema „Save energy!”.
În intervalul orar 17.00 – 18.00, în curtea muzeului, Corpul Muzicii Reprezentative a Jandarmeriei Române va susține un spectacol de fanfară, anunță pmb.ro.


