Rusia a refuzat să vândă Iranului sisteme S-400. Decizia ar fi fost luată de Putin
Ultima Ora Externe

Rusia a refuzat să vândă Iranului sisteme S-400. Decizia ar fi fost luată de Putin

Rusia a refuzat propunerea Iranului de a cumpăra sisteme de apărare antirachetă S-400. Refuzul ar fi fost motivat de preocuparea că tranzacția ar intensifica tensiunile în Orientul Mijlociu, potrivit unui înalt oficial rus care a făcut dezvăluirile sub protecția anonimatului.

Propunerea privind vânzarea de S-400 a fost respinsă chiar de Vladimir Putin, a declarat un înalt oficial rus sub protecția anonimatului pentru Bloomberg.

Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif a vizitat Moscova pe data de 7 mai. Potrivit sursei citate nu există o confirmare oficială a acestei informații, dar Bloomberg notează că refuzul Rusiei de a vinde Iranului sisteme antirachetă S-400 reflectă echilibrul delicat de putere din zonă.

Refuzul Rusiei de a vinde S-400 Iranului vine în contextul în care sistemele rusești reprezintă o sursă mare de tensiune între Turcia (membră NATO) și SUA. Ankara şi Washingtonul se află într-o dispută ca urmare a deciziei Turciei de a se dota cu aceste rachete ruseşti, despre care SUA afirmă că nu sunt compatibile cu sistemele NATO şi că sistemul rusesc va ajuta la descoperirea unor secrete tehnologice ale avioanelor militare americane F-35. Washingtonul a ameninţat că, dacă Ankara nu renunţă la achiziţia rachetelor S-400, ar putea exclude Turcia din proiectul avionului F-35 şi, de asemenea, ar putea sista livrarea acestui tip de avion către armata turcă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii