Rovana Plumb nu mai are nicio șansă. Veste devastatoare de la Bruxelles. ”Luni va primi același răspuns” 1
Ultima Ora Politic

Rovana Plumb nu mai are nicio șansă. Veste devastatoare de la Bruxelles. ”Luni va primi același răspuns”

Siegfried Mureșan a afirmat că votul în Comisia JURI de luni va fi tot unul negativ în cazul Rovanei Plumb, propusă comisar european pentru transporturi. Eurodeputatul PNL a precizat că Plumb nu are cum să influențeze politic decizia, aceasta fiind una de natură pur tehnică.

„După cele două voturi de ieri din Comisia juridică împotriva Rovanei Plumb, președintele Comisiei Juridice i-a scris președintelui Parlamentului European, David Sassoli, spunând că, în această etapă, și până la rezolvarea acestui conflict de interese, «există o îndoială serioasă dacă comisarul desemnat își poate exercita rolul de comisar pentru Transporturi»”, a scris Siegfried Mureșan, vineri, pe Facebook.

Liberalul a mai spus că orice informație care apare în spațiul public potrivit căreia Rovana Plumb ar mai avea șanse să devină comisar european nu are niciun fundament.

„Este clar că verdictul final de luni al Comisiei Juridice va fi același cu verdictul dat de Comisia Juridică ieri, adică unul negativ. Președintele Parlamentului European a vrut doar să se asigure că verdictul Comisiei Juridice este clar formulat și fără ambiguități. De aceea, orice informație apărută în spațiul public cum că Rovana Plumb ar mai avea speranțe la funcția de comisar european este lipsită de fundament. Asistăm la un proces pur tehnic”, mai notează Mureșan.

El a completat că „orice speranță a PSD că Rovana Plumb poate influența politic un proces pur tehnic este doar o speranță deșartă”.

Rovana Plumb a primit un vot negativ, joi, în Comisia pentru Afaceri Judiciare (JURI) a Parlamentului European pentru funcția de comisar european. Și Laszlo Trocsanyi, candidatul Ungariei pentru funcția de comisar european pentru extindere și politica de vecinătate, a picat la vot în Comisia pentru Afaceri Juridice.

Comisia pentru Afaceri Judiciare din PE se va întruni luni în ședință extraordinară pentru a evalua conflictul de interese real sau potențial al candidaților României și Ungariei pentru funcția de comisar european, respectiv Rovana Plumb și Laszlo Trocsanyi. Ședința Comisiei urmează să aibă loc, luni, în intervalul orar 11.30 – 12.30, ora României.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.