Romii din Rahova și Ferentari cer soluții urgente pentru problemele din cartiere. Florin Ene promite să le ducă în Consiliul Local

Liderii zonali ai Partidei Romilor din Sectorul 5 și administratorii de blocuri din Rahova și Ferentari s-au întâlnit cu consilierul local Florin Ene pentru a discuta problemele cu care se confruntă locuitorii din cele două cartiere și pentru a identifica soluții care să poată fi promovate în administrația locală.

Potrivit lui Florin Ene, la întâlnire au participat atât romi, cât și neromi, din cartierele Rahova și Ferentari, fiind analizate numeroase situații semnalate de cetățeni, de la probleme legate de educație și locuire până la cele privind infrastructura și serviciile publice.

Unul dintre subiectele importante discutate a fost sprijinirea familiilor în procesul de înscriere a copiilor la grădinițe și școli. Totodată, au fost prezentate situații privind eliberarea adeverințelor de apartenență etnică necesare elevilor romi care doresc să beneficieze de locurile speciale din licee.

Probleme în blocuri și în spațiile publice

Locuitorii au semnalat necesitatea igienizării blocurilor și a dezinfectării subsolurilor, dar și continuarea lucrărilor de anvelopare termică a imobilelor. De asemenea, a fost discutată construirea unor noi locuri de joacă pentru copii și amenajarea unor spații în care familiile și persoanele vârstnice să își poată petrece timpul liber.

Problemele romilor din Sectorul 5 duse la Primărie
Problemele romilor din Sectorul 5 duse la Primărie

Pe lista problemelor ridicate de cetățeni s-au aflat și lipsa rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilități în unele blocuri, precum și existența unor arbori care necesită toaletare sau îndepărtare pentru a evita producerea unor accidente.

Participanții la întâlnire au atras atenția și asupra iluminatului public insuficient în anumite zone din Rahova și Ferentari, precum și asupra nevoii de a amplasa mai multe bănci în fața unor blocuri.

Problemele romilor vor fi prezentate în Consiliul Local

Florin Ene a anunțat că toate sesizările și propunerile formulate în cadrul întâlnirii vor fi prezentate în următoarea ședință a Consiliului Local al Sectorului 5, cu scopul de a găsi soluții rapide pentru problemele semnalate de locuitori.

Consilierul local a precizat că va continua dialogul cu cetățenii și că rămâne la dispoziția celor care au nevoie de sprijin în rezolvarea unor probleme administrative sau legate de locuire.