Românii din Bulgaria trebuie să se bucure de aceleași drepturi de care se bucură bulgarii din România
Stare de urgență decretată în Bulgaria, la granița cu România
Ultima Ora Politic

Românii din Bulgaria trebuie să se bucure de aceleași drepturi de care se bucură bulgarii din România

În perioada 13-14 martie 2019, o delegație a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor, a efectuat o vizită de lucru în Republica Bulgaria, având întâlniri cu reprezentanți ai etnicilor români din Vidin, dar și cu omologi de la Sofia. Delegația de la București a fost formată din președintele Comisiei, Constantin CODREANU (PMP), vicepreședintele Nicolae-Daniel POPESCU (USR) şi secretarul Dumitru LUPESCU (USR), însoțită de Excelența Sa Ion GÂLEA, Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Bulgaria.

Programul vizitei a inclus întrevederi cu lideri ai mediului asociativ românesc, respectiv reprezentanţii Asociaţiei Vlahilor din Bulgaria/AVB, preşedinte doamna Plamka Liubomirova Radoslavova, ai Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria/UERB, preşedinte domnul Ivo Gheorghiev, ai asociaţiilor aromânilor din Bulgaria, cât şi cu ofliciali din Parlamentul bulgar, doamna Gema Grozdanova, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Adunarea Naţională a Republicii Bulgaria, şi domnul Anton Doncev, preşedintele Comisiei pentru bulgarii din afara graniţelor din  Adunarea Naţională a Republicii Bulgaria.

La întâlnirile cu reprezentanții minorității române au fost semnalate probleme referitoare la educația în limba română și la studiul limbii române, acum predată doar ca limbă străină. În plus, s-a adus în discuție faptul că nu există spații în proprietatea sau, măcar, în accesibiltatea minorității românești, unde să se poată desfășura activități educativ-culturale. Este important de menționat că, în ciuda acestor condiții, comunitățile de etnici români din Bulgaria continuă să își păstreze nealterate limba și cultura. Parlamentarii s-au angajat să identifice soluții pentru derularea cursurilor curriculare şi ne-curriculare de limba română cu sprijinul executivului român, în imobile din aria de reședință a membrilor comunității românești.

Pe de altă parte, în discuțiile cu omologii bulgari, delegația română a subliniat importanța respectării de către Bulgaria a principiului reciprocității, dat fiind că România este un exemplu la nivel european în materie de protecție a minorităților naționale. Procesul educaţional în limba română reprezintă un factor principal de păstrare a identităţii comunității româneşti din Bulgaria. Oficialii români și-au exprimat speranța ca aceasta să se bucure de aceleași libertăți la exprimarea propriei identități lingvistice, educaționale și culturale precum bulgarii din România.

Președintele Comisiei, Constantin CODREANU, a declarat: ”Problemele românilor din Bulgaria au fost mereu în atenția mea, am insistat și voi insista să le solicităm oficialilor statului bulgar aplicarea principiului reciprocității în relația lor cu minoritatea noastră din Bulgaria, pe modelul relației care există în România între stat și minoritatea bulgară.

Un demers important în vederea pastrarii identităţii comunității româneşti din Bulgaria ar fi inaugurarea unei școli româneasti la Vidin, cât și găsirea unor soluții în problema cazării elevilor etnici români din provincie la Sofia pentru a frecventa cursurile liceului „Mihai Eminescu”.

O altă măsură pragmatică ar fi adoptarea unei poziții comune în contextul implementării articolului 7 al noii Legi a educației din Ucraina, cu efecte negative asupra celor două minorități naționale.

Etnicii români din Bulgaria și cei bulgari din România reprezintă punți de legătură între țările noastre. De aceea, este important sprijinul acordat acestora, ca ilustrare a abordării pozitive din partea ambelor state, în susținerea valorilor europene care ne unesc. Trebuie să continuăm dezvoltarea relațiilor bilaterale bune actuale, având la bază un trecut, un prezent și un viitor comun.”

Vicepreședintele Comisiei, Nicolae-Daniel POPESCU a ținut să sublinieze: „Protejarea identității etnice, lingvistice și culturale a românilor din comunitățile istorice trebuie să devină una dintre prioritățile autorităților de la București. Cu excepția Republicii Moldova, etnicii români din aceste comunități nu beneficiază de educație în limba maternă. Altora li se restrânge acest drept. Nu este un lucru normal.

Voi continua să aduc în atenție problemele acestora prin intermediul instrumentelor diplomației parlamentare în regiune. De asemena, voi continua presiunile asupra Guvernului, care ar trebui să aloce mai multe resurse pentru susținerea priectelor culturale și educaționale pentru etnicii români din comunitățile istorice”.

Secretarul Comisiei, Dumitru LUPESCU, a declarat: „Problemele aduse în discuție de către etnicii nostri sunt numeroase. Câteva direcții punctuale pe care trebuie insitat ar fi: 1. pentru strângerea legăturilor între comunitățile noastre și facilitarea deplasărilor dintr-o parte în alta a frontierelor, autoritățile din România și Bulgaria, care administrează zona Calafat-Vidin, trebuie să găsească modalități atât de asigurare în comun a transportului local cât si de eliminare a taxei de pod pentru persoanele care, în interes de serviciu, tranzitează curent zona de frontieră; 2. autoritățile centrale și locale din cele două țări trebuie să identifice, să facă acorduri și să aplice pentru proiecte europene, care să pună în valoare zona și activitățile economice transfrontaliere; 3. programa de învățământ pentru studiul limbii române să fie redactată și aplicată ca pentru o limbă maternă, nu ca pentru o limbă străină sau opțională; 4. Să se facă un studiu și să se identifice posibilitatea realizării în zonele cu populație majoritar română a unor clase cu predare în limba maternă – româna”.

Parlamentarii români le-au adresat omologilor bulgari invitația de a face o vizită în România și de a continua dialogul pe tema minorităților din cele două state. La rândul lor, oficialii bulgari s-au angajat să organizeze o sedință comună a Comisiilor de specialitate din cele două țări pentru a identifica soluții unitare la problemele cu care se confruntă atât minoritatea româna cât si cea bulgară din toate statele vecine. Ambele părți și-au exprimat profunda îngrijorare în legătură cu situația minorităților naționale română și bulgară din Ucraina.

În Bulgaria locuiesc circa 350 de mii de vorbitori de limbă română, aceștia formând trei grupuri distincte: 1. Aromânii din zona de Sud-Vest a Bulgariei; 2. Dacoromânii din regiunea de Nord-Vest a țării și din zona riverană Duării; 3. Rudarii din zona centrală și de Nord-Est a țării.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.