14 grupe de alimente se ieftinesc pentru 3 luni
14 grupe de alimente se ieftinesc pentru 3 luni
Ultima Ora Politic Social

Românii consumă produse inferioare calitativ. Atac incendiar la Guvernul Dăncilă

Românii consumă produse inferioare calitativ din cauza incompetenței autorităților române, nu a producătorilor sau comercianților

Deputatul PNL Nicolae GIUGEA consideră că toate discuțiile purtate în jurul comercializării produselor cu dublu standard este o reală pierdere de timp și acest fenomen nu este cauzat decât de putreziciunea și deprofesionalizarea autorităților române care au în atribuții să controleze calitatea produselor, a proceselor de producție și să nu permită prezența pe piață a produselor neconforme:

Produse cu dublu standard sau produse inferioare reprezintă o temă care nu face decât să mascheze incapacitatea autorităților române în a exercita controale eficace asupra tuturor produselor, nu numai asupra celor din import. Păi, haideți să vedem cum au pătruns acest produse în piață, dacă nu cu o relativă protecție sau complicitate a autorităților române? Cum de apar în piață sute de mii de tone de fructe, de legume, carne, ouă și brânză, care nici certificate de origine nu au? Nu vin ele prin vămi, primind ștampila statului român? Când un comerciant vede că vinde în România produse inferioare calitativ și nicio autoritate nu-l deranjează, el este stimulat să procedeze la fel și în viitor. Dacă se poate, de ce nu? De ce această temă nu o regăsim în state dezvoltate precum Elveția, Marea Britanie sau Olanda? Pentru că toți producătorii și comercianții știu că în aceste țări autoritățile sunt foarte puternice și numai odată dacă îndrăznesc să-i păcălească pe consumatori, ei sunt descoperiți imediat, iar sancțiunile sunt atât de aspre că mulți ajung să-și închidă afacerile.

Din păcate, corupția endemică și politizarea instituțiilor, fenomene care au ajuns la apogeu sub guvernările PSD, au făcut din România o țară care nu mai are instituții care să-și îndeplinească rolul. Scriptic, instituții avem și chiar mai multe decât în alte țări! Ele sunt însă populate de nepoți, nepoate, amanți și amante, rude apropiate sau prieteni, care nici nu știu prea bine unde sunt angajați și cu ce ar trebui să se ocupe, dar care încasează lefuri la fel de mari ca în marile companii profitabile.

Așadar, principalul vinovat pentru situația în care magazinele și piețele românești sunt invadate de produse slabe calitativ nu este altul decât Guvernul României. Guvernul este cel care conduce cele mai importante autorități cu atribuții în domeniu, de la structurile vamale pe unde intră importurile și până la ANSVSA și ANPC. Cred cu putere că România nu va fi respectată de producătorii și de comercianții români și străini până nu vom face din aceste autorități niște embleme de profesionalism și niște redute veritabile de apărare a drepturilor consumatorilor români. Mai cred că această reformă structurală a instituțiilor nu va fi posibilă atâta vreme cât țara este condusă de PSD, principalul inamic al reformării statului român”, a transmis într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul PNL Nicolae Giugea.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.