România se împrumută de bani din nou. Teodorovici cerșește de la Banca Mondială
Teodorovici le dă lovitura oamenilor de afaceri. Schimbări majore la Codul Fiscal
Ultima Ora Economic Politic

România se împrumută de bani din nou. Teodorovici cerșește de la Banca Mondială

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri că România va contracta un nou împrumut, pe trei sau patru ani, de la Banca Mondială.

„Urmează să semnăm un acord cu Banca Mondială la care lucrăm de câteva luni de zile a fost negociat. În iulie se aprobă de către boardul Băncii Mondiale undeva să facem către un miliard de euro. Asta este dorinţa adresată în special diversificarea serviciilor care pot fi oferite la nivelul medicinei de familie, extinderea pachetului de servicii medicale oferite asistenţei primare medicale categoriilor de populaţie neasigurată, scheme de ajutor de stat pentru medicii de familie”, a spus ministrul, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, conceptul va fi fundamentat pe baza unei scheme de ajutor de stat prin care medicii de familie îşi pot finanţa „nevoile sau dorinţele” de a desfăşura activităţi conexe din spectrul medical.   „Acesta va fi conceptul – o schemă de ajutor de stat prin care cei 11.000 de medici de familie să îşi poată finanţa nevoile sau dorinţele de a desfăşura o anumită activitate. Va fi un împrumut pe un termen de trei-patru ani după care să înceapă să dea această sumă înapoi către un fond.  Adică banii rămân acolo pentru ca ei să poată fi folosiţi mai departe pentru medicii de familie. Dotarea spaţiului, biroului conform ultimelor standarde, cheltuieli cu echipamentele pe care aţi dori să le achiziţionaţi pentru a presta sau desfăşura acele acte medicale pe care le aveţi pe lista Ministerului Sănătăţii, cheltuieli legate de personal de care aveţi nevoie pentru a presta acele activităţi medicale sau acte medicale”, a mai spus ministrul.

Eugen Teodorovici a încheiat spunând că acest program va fi lansat spre finanţare în luna iulie.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.