Cine este favoritul românilor pentru a fi președinte al țării în 2024
Cine este favoritul românilor pentru a fi președinte al țării în 2024
Exclusiv Sport Ultima Ora

Ultima Oră. România are cel mai sexi președinte. Cum arată la 47 de ani. FOTO

Șefa gimnasticii ritmice din România, Irina Deleanu (47 de ani), are o siluetă de invidiat pe care o întreține cu mult sport! 6 zile din 7, fosta mare gimnastă merge la sală, aleargă kilometri în parc și are o dietă de la care rar se abate.

Silueta subțire cu mult sport de ține! Este și cazul Irinei Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică. Fosta mare gimnastă face mult sport și ține cont de alimentație.

„Sunt foarte atentă la ce mănânc și am un program riguros, pe minute pe secunde. Și bineînțeles că fiecare zi începe cu sport, pentru că îmi dă o stare de bine și mă și menține în formă. Așa fizic, pot să duc tot ce am de dus” – Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică. 

Irina alternează orele de la sală, cu jogging-ul în parc.

„În același timp mi-am dat seama că pentru aspectul fizic e nevoie și de exerciții fizice la sală și atunci combin mișcarea în aer liber, cu jogging-ul, cu exerciții pentru abdomen, pentru fesieri, pentru coapse” – Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.

Când nu face sport, merge câte 10.000 de pași

Singura zi în care Irina nu face sport este una pe care și-o alege în weekend, dar nici atunci nu stă degeaba.

„De obicei, în weekend mă relaxez, dar totuși fac 10.000 de pași, adică în plimbare” – Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.

Fosta mare sportivă își întreține trupul de manechin și cu alimentație adecvată.

 „Acum m-am obișnuit cu regimul pe care îl am, mănânc foarte multă proteină, carne de vită, broccoli, spanac, sparanghel și chiar a ajuns să îmi placă” –– Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică. 

Foarte rar, Irina își mai face câte o plăcere vinovată, dar doar dimineața.

„Am descoperit niște eclere, care au două păcate pe lângă caloriile pe care le au sunt și cu cafea, și dacă Doamne ferește le mănânci seara nu mai dormi” –– Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.

Deși metabolismul a ajutat-o de-a lungul timpului, fosta gimnastă este conștientă că după o anumită vârstă trebuie să fie mai atentă la absolut tot ce ține de  alimente.

„Nu am urmat niciodată diete drastice și am avut probleme cu greutatea după ce am născut, dar mi-am revenit. Și după 40 de ani femeile trebuie să aibă grijă de ele pentru că metabolismul lucrează mult mai greu” – Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.

Mondialul de Junioare va fi în iulie la Cluj-Napoca

România va găzdui la ClujNapoca între 7-9 iuliCampionatul Mondial de Gimnastică Ritmică de junioare, competiție la care s-au înscris 61 de țări și 1111 sportive.

„Până acum am organizat etape de cupă mondială, un Grand Prix, dar faptul că putem organiza un campionat mondial, primul campionat mondial de gimnastică din România pentru noi este o mare onoare. Pregătirile merg bine și așteptam cu nerăbdare să se apropie competiția” – Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.

Irina Deleanu, fosta campionă la gimnastică ritmicăUltima Oră. România are cel mai sexi președinte. Cum arată la 47 de ani. FOTO 1Ultima Oră. România are cel mai sexi președinte. Cum arată la 47 de ani. FOTO 2

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.