Bulgaria a câștigat Eurovision 2026, iar România a urcat spectaculos pe podium! Alexandra Căpitănescu a obținut locul 3 cu 296 de puncte

România a obținut unul dintre cele mai bune rezultate din istoria recentă a participărilor la Eurovision Song Contest.

România, reprezentată de Alexandra Căpitănescu a impresionat Europa cu o interpretare electrizantă și a încheiat competiția pe locul al treilea, acumulând un total de 296 de puncte.

Marea câștigătoare a celei de-a 70-a ediții a Eurovision a fost Bulgaria, care a reușit să cucerească publicul și juriile din întreaga Europă și să aducă trofeul la Sofia.

Bulgaria a câștigat Eurovision, România s-a clasat pe locul 3
Bulgaria a câștigat Eurovision, România s-a clasat pe locul 3

Reprezentanta României a fost primită cu ropote de aplauze și urale după interpretarea piesei sale, iar voturile au confirmat succesul uriaș al prestației. Cu 296 de puncte, Alexandra Căpitănescu a readus România pe podiumul Eurovision, performanță care nu a mai fost atinsă de mulți ani.

Rezultatul este considerat o adevărată victorie pentru muzica românească și pentru Alexandra Căpitănescu, artista care a reușit să cucerească inimile a milioane de telespectatori din întreaga Europă.

Conținut găzduit de Facebook.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe Facebook

Succesul de la Eurovision 2026 reprezintă o revenire spectaculoasă a României în elita concursului și confirmă faptul că țara noastră poate concura din nou la cel mai înalt nivel pe scena muzicală europeană.

Fanii au sărbătorit intens rezultatul excepțional, iar Alexandra Căpitănescu este deja considerată una dintre cele mai importante revelații muzicale ale anului.