Românul dat dispărut în Grecia a fost declatar mort
Românul dat dispărut în Grecia a fost declatar mort
Exclusiv Externe Social Ultima Ora

ALERTĂ. Un ROMÂN dat dispărut după accidentul de tren din Grecia în care au murit peste 50 de oameni. Manifestații de amploare la Atena

Un ROMÂN dat dispărut după accidentul de tren din Grecia în care au murit peste 50 de oameni.

Consulatul General al României la Salonic a fost notificat, prin intermediul telefonului de urgenţă, de către o persoană din comunitatea românească din Republica Elenă, cu privire la posibila dispariţie a unui cetăţean român, despre care se presupune că ar fi una dintre victimele accidentului feroviar produs miercuri în localitatea Tempe.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în cursul aceleiaşi zile, reprezentanţii oficiului consular au intrat în contact şi cu membrii de familie ai persoanei în cauză.

Reprezentanţii consulatului au efectuat în regim de urgenţă demersuri pe lângă autorităţile locale de poliţie din zonă din oraşele Larisa, Tempe, Katerini şi Salonic, precum şi la unităţile medicale unde sunt internate persoanele rănite, pentru a verifica informaţia referitoare la existenţa unui cetăţean român printre victime.

Totodată, MAE precizează că, în cursul dimineţii de joi, o echipă consulară mobilă s-a deplasat în localitatea Larisa pentru a verifica dacă pe listele centralizatoare care cuprind persoanele decedate, spitalizate sau evacuate fără îngrijire medicală se regăseşte persoana în cauză sau vreun alt cetăţean român.

Până la acest moment, persoana în cauză nu a fost identificată pe niciuna dintre listele disponibile la nivelul autorităţilor elene, subliniază reprezentanţii ministerului.MAE menţionează că, din informaţiile puse la dispoziţie de autorităţile locale, procedurile de identificare a persoanelor decedate se efectuează cu foarte mare dificultate în actualul context.

Reprezentanţii Ambasadei României la Atena şi Consulatului General al României la Salonic continuă dialogul cu autorităţile elene şi cu familia persoanei dispărute, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor.

MAE reaminteşte că românii pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena +30 210 6728875; +30 210 6728879 şi al Consulatului General al României la Salonic +30 2310 340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Atena +30 6978996222 şi al Consulatului General al României la Salonic +30 6906 479076.

Manifestaţie în faţa sediului companiei de căi ferate; bilanţul creşte la 57 de morţi

Aproximativ 700 de persoane, conform poliţiei, s-au adunat joi seară în faţa sediului companiei elene de căi ferate Hellenic Train, la Atena, pentru a protesta împotriva erorilor care au dus la accidentul tragic de tren de marţi seară, în timp ce poliţia a anunţat un nou bilanţ, de 57 de morţi şi cel puţin 56 de dispăruţi, relatează AFP.

„Numărul morţilor este de 57”, a declarat joi seară purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Constantia Dimoglidou. Şi „este posibil ca cineva să fie fost în tren fără a fi declarat dispărut de apropiaţi”, a adăugat ea.

Manifestanţii au ţinut un minut de reculegere în memoria victimelor, printre care numeroşi tineri, ale acestei coliziuni frontale între două trenuri în centrul Greciei.Strigând ‘Criminalii!’, manifestanţii s-au îndreptat apoi spre sediul parlamentului, unde urmau să se alăture unui protest al unor artişti în grevă.

„Nu vom uita această crimă”, au mai scandat ei, în contextul în care coliziunea, pusă pe seama unei erori a şefului de gară, a stârnit un val mare de furie în Grecia.

Bannerele afişate la începutul manifestaţiei de către sindicatul comunist PAME au dat tonul cu mesaje precum ‘Nu este o eroare, ci o crimă’ şi ‘Viaţa este sacrificată pe altarul profiturilor capitalului’.

„Suntem furioşi pe companie, pe guvern şi pe guvernele precedente, care nu au făcut nimic pentru a îmbunătăţi situaţia căilor ferate”, a declarat pentru AFP Stavros Nantis, pensionar şi membru al PAME.

La difuzor, un sindicalist striga: „Vom deveni vocea tuturor morţilor. Voi vă număraţi profiturile, noi numărăm vieţi”.

Încă de marţi au avut loc manifestaţii ale studenţilor la Salonic şi Larissa, oraşe din apropierea locului accidentului feroviar, unul dintre cele mai grave din Grecia.În faţa sediului Hellenic Train a mai avut deja loc o adunare marcată de incidente cu poliţia.

Majoritatea victimelor catastrofei feroviare erau studenţi care se întorceau la Universitatea din Salonic după un weekend prelungit, de sărbătoare, în Grecia.

Un ROMÂN dat dispărut după accidentul de tren din Grecia în care au murit peste 50 de oameni. Manifestații de amploare la Atena
Un ROMÂN dat dispărut după accidentul de tren din Grecia în care au murit peste 50 de oameni. Manifestații de amploare la Atena

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.