SESIUNE EXTRAORDINARĂ a Guvernului Dăncilă. Vor dezbate bugetul de stat pe ultima sută de metri
Ultima Ora Politic

Robert Sighiartău (PNL) – Politica iresponsabilă a Guvernului duce economia într-o direcţie greşită

Robert Sighiartău (PNL) – Politica iresponsabilă a Guvernului duce economia într-o direcţie greşită

Investiţiile şi exporturile îşi continuă trendul de scădere, negativ, potrivit datelor prezentate astăzi de Institutul Naţional de Statistică. De asemenea, construcţiile au avut un impact negativ la creşterea PIB (-0,2%), ca urmare a reducerii volumului lor de activitate cu 4,6%, după primele nouă luni ale anului. Specialiştii avertizează mereu că o prăbuşire a sectorului construcţiilor e urmată de o criză economică, pe care nu şi-o doreşte nimeni, dar dacă deciziile proaste vor continua, prin tăierea banilor pentru investiţii, lucrurile se pot înrăutăţi. Sectorul imobiliar e în scădere de mai multe luni.

Creşterea economică livrată ca un mare succes al guvernării PSD-ALDE se bazează, în cea mai mare măsură, pe consumul gospodăriilor. Nici acest indicator nu ne bucură, fiindcă produsele achiziţionate sunt realizate din importuri într-un procent foarte mare. Cu alte cuvinte, cererea noastră de produse alimentează economiile altor ţări.

Tăierea banilor pentru administraţiile locale a avut ca efect încetinirea dezvoltării oraşelor care au mizat pe investiţii publice şi care au bugete pentru dezvoltare mai mici.

Atât Comisia Naţională de Strategie și Prognoză (CNSP), cât şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) au revizuit deja în scădere creşterea economică pentru anul 2018, ultimele date fiind nefavorabile economiei noastre.

Actuala guvernare sacrifică viitorul pe termen mediu, prin alocarea resurselor către cheltuieli şi asistenţă socială, susţinute prin împrumuturi deja foarte scumpe. Este o politică iresponsabilă, populistă, socialistă, care va avea viaţă scurtă. Din nefericire, plătim cu toţii amatorismul şi reaua credinţă a acestor guvernanţi vremelnici.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.