RESPECT! ASISTENTA DIN GALAȚI UMILITĂ DE VECINI A FOST APLAUDATĂ DE MILITARI! VIDEO 1
Ultima Ora Sănătate Social

RESPECT! ASISTENTA DIN GALAȚI UMILITĂ DE VECINI A FOST APLAUDATĂ DE MILITARI! VIDEO

În numele lor, ne cerem scuze, Mihaela!

Pentru unii ești erou. Pentru alții, însă, nu contează că îți pui viața în pericol pentru a-ți salva pacienții, contează doar că… vii acasă la finalul turei.

Mihaela este asistentă medicală în Galați, la Spitalul Boli Infecțioase. Ieri a postat pe facebook acest text:”Vecinii din scara blocului, unde am locuit mai bine de 20 de ani, mi-au aruncat cu clor pe ușa apartamentului… Mi-au trimis poliția acasă… M-au dat afară din magazinul blocului, doar pentru că lucrez la Spitalul Boli Infecțioase.”

VIDEO

https://www.facebook.com/mapn.ro/videos/311416513164822/

 

Nu putem șterge experiența prin care a trecut Mihaela, dar putem să îi amintim că eforturile ei chiar sunt apreciate. Așa că, colegii noștri din Batalionului 284 Tancuri/Brigada 282 Blindată “Unirea Principatelor” au așteptat-o în fața blocului la finalul turei și au întâmpinat-o cu aplauze și flori, așa cum merită. Sperăm ca gestul nostru să îi dea putere să lupte mai departe.

Povestea Mihaelei trage un semnal de alarmă. Cu toții suntem afectați de ceea ce se întâmplă. Dar cel mai afectat este personalul medical. De ce să le facem viața și mai grea decât este?

În numele lor, ne cerem scuze, Mihaela. Și îți mulțumim pentru tot ce faci pentru orașul tău și pentru România. Fii puternică!

Mulțumim comandantului batalionului, lt. col. Lucian Oancea, și militarilor săi pentru gestul care ne onorează. Respect!❤️

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.