Evaluarea Națională începe în 18 iunie, dar broșurile pentru admiterea în liceu sunt încă netipărite de Ministerul Educației
Educația românească fără speranță în timpul guvernării PSD!
Ultima Ora Politic Social

Record la un concurs de limba română pentru elevii maghiari. S-au strâns aproape 300 de concurenți

Un concurs de limba română pentru elevii maghiari a întrunit anul acesta un record de participare. Peste 300 de elevi, din judeţele Harghita, Covasna, Mureş şi Braşov s-au întrecut vineri, la Miercurea Ciuc, într-o competiție care nu viza în principal textele literare, ci exprimarea corectă în limba română. 

Concursul de competenţe lingvistice în limba română pentru minorităţi, „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”, a ajuns la a XVI-a ediţie, se adresează elevilor din clasele V-XII de la şcolile cu predare în limba maghiară şi este găzduit de Colegiul Naţional „Marton Aron” din Miercurea Ciuc, relatează Agerpres. Iniţiatoarea demersului este profesoara de limba română dr. Maria Sturzu care, alături de ceilalţi profesori de la Colegiul Naţional „Marton Aron”, susţine că acest concurs are rolul de a-i încuraja pe elevii maghiari să comunice în limba română şi le oferă acestora posibilitatea de a-şi testa cunoştinţele.

„În primul rând, probele de concurs sunt construite într-o aşa manieră, încât să vizeze strict comunicarea uzuală şi nu neapărat programa de Limba şi literatura română (…) Nu ne interesează programa pentru că noi, cel puţin cei care participăm la acest concurs de 17 ani, suntem preocupaţi de modul în care se poate comunica, se poate învăţa să comunici şi nu neapărat de a învăţa nişte unităţi, nişte teme, nişte opere. Nu spun că ele nu sunt necesare pentru examenele de bacalaureat sau cele pe care le vor da elevii în viitor, dar toate pornesc de la comunicare. Îmi scria un elev, acum două zile, într-un text argumentativ: degeaba studiezi Enigma Otiliei a lui Călinescu, un roman important, totuşi, din programa de Bacalaureat, când tu, de fapt, nu poţi să foloseşti 20 de cuvinte în frazele tale personale fără nicio greşeală”, a declarat presei profesoara Maria Sturzu.

Prefectul Harghitei, Jean-Adrian Andrei, a arătat că elevii maghiari trebuie să aibă un viitor în România. „Această competiţie are o importanţă majoră, în primul rând pentru faptul că se înţelege foarte clar că în România este nevoie ca şi minorităţile naţionale să cunoască limba ţării în care locuiesc. Mai mult decât atât, e foarte important ca aceşti copii, ai noştri, ai tuturor, să aibă un viitor în primul rând în această ţară”, a arătat prefectul Harghitei.

 

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.