Război total în PSD! Fina europarlamentarului Corina Crețu îi dă decisiva senatorului Valeca 1
Ultima Ora Politic

Război total în PSD! Fina europarlamentarului Corina Crețu îi dă decisiva senatorului Valeca

Finii europarlamentarului Pro România Corina Crețu, adică Simona Bucura Oprescu și soțul său Mihai Adrian Oprescu, sprijiniți puternic de edilul PSD de la Mioveni, vor să-l debarce pe actualul președinte interimar al PSD Argeș, senatorul Șerban Valeca.

Prima tentativă de revoltă în cadrul organizației PSD Argeș a fost regizată cu ocazia ultimei vizite a premierului Viorica Dăncilă în județul Argeș. Atunci, deputata a încercat să-i mobilizeze pe câțiva primari ca să-l critice pe Șerban Valeca în prezența șefei PSD, dar n-a avut succes, arată puterea.ro. Însă, aceasta nu a renunțat. Simona Bucura Oprescu, sprijinită total de edilul de la Mioveni, a schimbat strategia pentru debarcarea lui Șerban Valeca. Astfel, săptămânal, ea este la sediul PSD din Capitală, unde contactează anumiți miniștri care ar putea direcționa fonduri către județ. În același timp, îi contactează pe primarii PSD din Argeș și le transmite că a făcut demersuri ca să ajungă bani la ei, dar cu o singură condiție: să o susțină la șefia PSD Argeș. Concomitent cu acest demers, primarul de la Mioveni îi tatonează pe edilii argeșeni sugerându-le că Valeca trebuie demis. Un rol important în acest angrenaj, îl are soțul deputatei, fostul prefect de Argeș, Mihai Adrian Oprescu, ajuns acum inspector general de stat interimar la Inspecția Muncii. Acesta, cunoscându-i foarte bine pe primarii din județ, le-a transmis, direct sau prin intermediari, că ar fi bine să nu-l mai susțină pe Valeca. Ceea ce se știe mai puțin este faptul că Mihai Andrei Oprescu a ajuns inspector general de stat la Protecția Muncii ca urmare a trocului politic dintre PSD și ALDE, dar mai ales a susținerii venite din partea senatorului Șerban Valeca.

Deputata Simona Bucura Oprescu s-a remarcat în PSD Argeș cu mulți ani în urmă, ca urmare a susținerii venite din partea fostului baron local PSD, Constantin Nicolescu. Ca urmare a susținerii acestuia, ea a ajuns deputat de Argeș în 2012, dar și în 2016. Însă, în 2016, un rol decisiv în impunerea ei pe lista PSD a avut-o edilul de la Mioveni, care a fost un locotenent de încredere al lui Nicolescu, precum și senatorul Șerban Valeca. Însă, surprinzător, deși este la al doilea mandat de deputat, Simona Bucura Oprescu nu și-a publicat CV-ul pe site-ul Camerei Deputaților. La ora actuală, susținătorul numărul unu al deputatei Oprescu este primarul de la Mioveni, Ion Georgescu, care este de aproape 20 de ani la butoanele orașului. Între 2000 – 2006, el a fost viceprimar al Miovenilor, iar din 2006 și până astăzi este primar, adică nu mișcă nimic în oraș fără știrea sa și implicarea familiei sale.

Despre afacerile controversate ale edilului Ion Georgescu știu cam toate instituțiile de forță ale statului, dar deocamdată nu s-au făcut prea multe valuri. Acum, tandemul Oprescu – Georgescu a declanșat jihadul împotriva senatorului Șerban Valeca, ca să preia controlul organizației PSD și automat și al primarilor din județ.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.