Guvernul Dăncilă, luat la întrebări. În ce stadiu se află Programul Național de Dezvoltare a Antreprenoriatului?
Uluitor. Mii de angajați au rămas fără salarii din lipsa miniștrilor de la energie și mediu
Ultima Ora Politic

PSD, despre legea pensiilor. ”Noua lege va oferi o viață demnă și decentă persoanelor vârstnice”

În ultimele zile ale sesiunii parlamentare ordinare, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de Lege privind sistemul public de pensii, grație voturilor majorității parlamentare PSD. Noua lege a pensiilor, nr. 127/2019, care a fost promulgată astăzi de președintele țării, aduce schimbări substanțiale privitoare la pensiile viitoare ale românilor, urmând să se aplice etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare. Când va intra în vigoare definitiv, valoarea punctului de referință va fi de 75 lei, iar din 2022 acesta se va majora în fiecare an cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se vor adăuga 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

Prin acest act normativ deosebit de important pentru persoanele vârstnice, noua valoare a punctului de pensie va fi actualizată, potrivit prevederilor cuprinse în Programul de Guvernare al PSD, la 1.265 de lei de la 1 septembrie 2019, 1.775 de lei în 2020 și 1.875 de lei în 2021.

Apreciabil este și faptul că noua lege a pensiilor prevede faptul că nicio pensie aflată acum în plată nu va scădea! Dacă în urma recalculării va reieși o pensie mai mică decât cea actuală, cea din urmă va fi menținută, astfel încât niciun pensionar nu va primi pensii reduse. Pe de altă parte, acest act normativ nu va modifica vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim și nici stagiul complet de cotizare.

Proiectul noii legi a pensiilor a fost structurat pe o serie de principii fundamentale: contributivitate – plată în funcție de contribuție; egalitate – pensionarii care au avut aceeași vechime, dar au ieșit la pensie în momente diferite, vor primi aceeași sumă de bani; solidaritate socială – generațiile în activitate susțin, prin plata contribuțiilor, generațiile de pensionari și, în viitor, vor fi susținute la rândul lor; imprescriptibilitate – dreptul la pensie nu se poate prescrie.

În legea sistemului public de pensii vor fi luate în considerare, prin noul cuantum de calcul al pensiilor, mai multe categorii de venituri care, până acum, nu au fost introduse în calculul pensiilor, respectiv majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global și altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții. Totodată, perioadele de master și doctorat vor fi introduse, conform noii legi a sistemului public de pensii, ca perioade contributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultății, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creșterea copilului, șomajului indemnizat, deportării, prizonieratului și detenției politice, prevăzute de legislația în vigoare.

Alte elemente de noutate absolută ale acestei legi se referă la eliminarea inechitățile existente până acum în sistemul național de pensii publice. Vor fi eradicate cazurile discriminatorii potrivit cărora oameni care au lucrat același număr de ani, în aceeași profesie și au avut cotizații egale, au beneficiat de pensii diferite. Nu în ultimul rând, legea va egaliza pensiile femeilor și bărbaților care au lucrat același număr de ani, în aceleași condiții și au contribuit egal, dar până acum bărbații aveau pensii mai mari”, a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul PSD Elena Hărătău.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.