PSD bagă profesorii universitari în Fondul Suveran. Condiție: să nu fi suferit nicio condamnare
Economic Justiție Politic Social Ultima Ora

PSD bagă profesorii universitari în Fondul Suveran. Condiție: să nu fi suferit nicio condamnare

Profesorii universitari cu expertiză de minimum 5 ani în domeniul financiar-bancar vor putea face din conducerea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), potrivit proiectului de hotărâre de guvern. Este o noutate față de versiunile precedente ale proiectului, când din conducere puteau face doar persoanele cu experiență profesională în domeniu. Modificarea vine pe fondul influenței pe care profesorul universitar Cristian Socol (ASE) o are la vârful PSD în privința politicilor economice.

FSDI este inițiativa promovată puternic de Liviu Dragnea și prin care PSD vrea să investească în domenii multiple, făcând din stat un jucător important în competiția de piață.

Prevederea legată de posibila prezență a profesorilor universitari nu exista în proiectele anterioare de înființare a FSDI.

Proiectul de HG a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor din 8 martie, dar el nu a intrat încă în dezbaterea guvernului. Unul din motivele amânării este opozițai ALDE, care ar pierde controlul asupra marilor companii energetice. În acest moment, ALDE controlează giganții din energie prin intermediul Ministerului Energiei, dar PSD ar prelua deciziile asupra marilor companii de stat dacă FSDI se va înființa.

Proiectul de HG prevede că FSDI va fi înființat sub forma unei societăți pe acțiuni deținute de guvern care va reuni acțiunile statului la cele mai mari 28 de companii publice sau cu capital parțial public, printre care Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Conpet.

Proiectul de HG este extrem de controversat, pentru că prevede că Fondul va putea privatiza companiile pe care le deține fără să respecte legislația internă care cere un grad ridicat de transparență în cazul privatizărilor.

Proiectul economic major a fost anunțat de Liviu Dragnea încă din campania electorală din 2016, dar a fost întârziat atât de CCR (a declarat neconstituțională o lege adoptată de Parlament), cât și de opoziția ALDE. În urma înființării FSDI, partidul lui Tăriceanu pierde controlul exercitat prin Ministerul Energiei asupra giganților de stat din domeniu.

Fondul Suveran este una dintre marile inițiative ale lui Liviu Dragnea, despre care liderul PSD a discutat în 2017 cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Cum arată prevederea din proiectul de HG:

Membrii Consiliului de Supraveghere sunt desemnaţi de adunarea generală a acţionarilor, în urma procesului de selecție derulat în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, proces ce cuprinde, fără a se limita la, și următoarele criterii de selecţie pe care membrii Consiliului de Supraveghere, trebuie să le îndeplinească cumulativ:

1. să dețină experiență de minim 5 ani în administrarea sau conducerea executivă a uneia dintre următoarele tipuri de societăți:– instituții de credit,– instituții financiare nebancare,– companii de asigurări,– fonduri de investiții sau alte instituții de administrare a activelor ce activează pe piețele financiare,– instituții financiare,– societăți cu capital privat sau de stat, sau să fie profesor universitar cu expertiză de minim 5 ani în domeniul financiar-bancar, sau să fi deținut o funcție de conducere în cadrul autorității publice tutelare care a avut în coordonare societăți ale căror acțiuni constituie aport în natură la capitalul social al FSDI.

2. să dețină o diplomă de licență sau de studii postuniversitare în domeniile: economic, tehnic, bănci, finanțe, managementul afacerilor, contabilitate sau drept;

3. să nu aibă fapte înscrise în cazierul fiscal;

4. să aibă un istoric de integritate profesională dovedită prin scrisoare de recomandare;

5. să dețină o bună reputație profesională;

6. să nu fi suferit nicio condamnare care sa-i restrângă drepturile pentru ocuparea funcției;

7. să nu se afle în conflict de interese cu privire la activitățile FSDI.

Europarlamentare2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii