PSD-ALDE destabilizează educația, acum prin schimbarea calendarului admiterii la liceu
Ultima Ora Politic

PSD-ALDE destabilizează educația, acum prin schimbarea calendarului admiterii la liceu

“Ministerul Educației Naționale nu se dezminte, își continuă periplul de schimbări intempestive, cu sau fără legătură cu standardele de calitate în învățământ. După prezentarea “viziunii” în educație, în care a fost propus un bacalaureat diferențiat, cu probe din care lipsesc unele discipline: “nu e geografia, uite geografia!”, “nu e informatica, uite informatica!”, a venit la rând și haosul de la admiterea în liceu”, constată deputatul liberal Marilen Pirtea, coordonator al Comisiei de Educație a PNL.

“În timp ce, în data de 13 mai, părinții au stat la rând pentru a-și înscrie copiii la probele de aptitudini, MEN a emis un ordin prin care amână termenele din calendarul admiterii la liceu, ca și cum ministerul și-ar îndrepta toate eforturile pentru a mai câștiga timp, pentru ca să ducă la îndeplinire un planul aproape diabolic în bulversarea întregului sistem de educație.  Iată că preocuparea principală a guvernării PSD-ALDE este aceea de a schimba din pix raportul numărului de locuri de la liceu și învățământul profesional, fără o consultare prealabilă cu cei asupra cărora se răsfrânge această decizie”, indică deputatul libera, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

“Amânarea, până după alegerile europarlamentare, a transmiterii cifrei de școlarizare, reprezintă în fapt un act politic ce nu își are locul în educație! PSD-ALDE face experimente politice, jucându-se cu viitorul copiilor noștri!

Solicităm, în baza dialogului instituțional și public, atât de necesar pentru coordonarea procesului de învățământ din România, adoptarea următoarelor măsuri minimale, menite să stabilizeze situația învățământului, atât de periclitată în ultima perioadă:

  1. transmiterea de urgență către inspectoratele școlare a cifrei de școlarizare, pentru a se putea realiza, în conformitate cu legea, derularea procedurilor de admitere în liceu;
  2. anularea ordinului de modificare a calendarului de admitere, ordin emis ilegal, întrucât orice modificare trebuie comunicată până cel târziu la începutul anului școlar;
  3. Încetarea oricăror acțiuni îndreptate împotriva copiilor noștri! ”, adaugă vicepreședintele Camerei Deputaților.

“Așteptăm de prea mult timp stabilizarea funcționării acestor etape și proceduri de admitere, de care depinde viitorul atâtor mii de tineri. După nominalizarea a trei miniștri ai Educației, după ani de promisiuni și încercări disperate de a produce modificări de formă și conținut, adoptate haotic, este cu adevărat momentul să oprim această avalanșă a schimbărilor ce produc panică și nemulțumiri profunde, atât în rândul tinerilor din clasele terminale, cât și în familiile lor”, conchide vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Marilen Pirtea într-un comunicat remis newsteam.ro

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii