Guvernul le dă bani infractorilor că nu au trăit bine în pușcărie
Ultima Ora Justiție Politic

PSD a scos din pușcării 18.000 de infractori, cu ”recursul compensatoriu”. Peste 1.200 au revenit după gratii

Între 19 octombrie 2017 și 6 iunie 2019, urmare a legii recursului compensatoriu au fost eliberați 18.476 de deținuți. Aproape 6400 din aceștia aveau de executat pedepse de peste cinci ani.

Într-un răspuns la o interpelare, ministrul Justiției, Ana Birchall, se mai arată că, din cei eliberați, 1203 au fost rearsestați și „depuși” în penitenciare. Birchall precizează că „nu toți au săvârșit fapte de natură penală în perioada postdetenție”, unii având, la momentul eliberării, alte dosare pe rol.

Potrivit datelor ministrerului Justiției, în ianuarie 2017, când PSD a preluat guvernarea, în închisorile din România se aflau 27.336 de persoane. În mai 2019 mai erau 20.515 persoane, cu aproximativ 25% mai puține. În ultimii 11 ani, cea mai mare ocupare din penitenciare a fost în 2013, de 33.434 persoane încarcerate.

Proiectul legii privind recursul compensatoriu a fost inițiat în 2016 de Guvernul condus de Dacian Cioloș, care nu a mai apucat însă să-l trimită parlamentului. Actul normativ a ajuns în legislativ în ianuarie 2017, pe vremea când Ministerul Justiției era condus de social-democratul Florin Iordache, iar șeful Guvernului era Sorin Grindeanu.

Față de forma inițială, majoritatea PSD-ALDE-UDMR a modificat legea în favoarea infractorilor: a fost crescut numărul zilelor reduse din pedeapsă de la 3 la 6 pentru fiecare lună de detenție în condiții necorespunzătoare, suprafața minimă pentru deținut socotită ca adecvată a fost majorată de la 3 la 4 metri pătrați, iar verificarea condițiilor de detenție a devenit mai laxă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.