PSD a declanșat ”operațiunea Facebook”. Care este strategia social-democrată pentru alegeri
Ultima Ora Economic Politic Social

PSD a declanșat ”operațiunea Facebook”. Care este strategia social-democrată pentru alegeri

Fiecare membru al PSD trebuie să aibă cont de facebook, iar miniștrii și parlamentarii PSD trebuie să aibă cel puțin o postare pe zi în care să laude Guvernul Dăncilă și să-l critice pe Klaus Iohannis. Aceasta este strategia pe online a PSD pentru campania alegerilor europene, potrivit declarațiilor liderilor social-democrați către liderii de filiale, la întâlnirile care se desfășoară în aceste zile la București. Potrivit unor surse PSD, campania electorală va însemna, pentru principalul partid de guvernare, 500.000 de conturi de Facebook, ziare de campanie în fiecare județ și întâlniri electorale în fiecare week-end, la care vor participa miniștrii și candidații PSD la scrutinul de la 26 mai.

Este o campanie asumată, cu conturi la vedere, după ce Facebook a șters, la începutul lunii martie mai multe pagini care manipulau prin intermediul fake news în favoarea PSD. Patru pagini, 26 de conturi și un grup de susținători au fost desființate atunci de facebook. Toate au fost asociate cu PSD, iar conturile false răspândeau „conținut ce instiga la dezbinare găzduit de mai multe domenii care se dădeau drept site-uri de știri”, precum și denigrarea adversarilor politici, a explicat, la acea vreme, facebook.

Divizia de facebook a PSD, condusă de fostul jurnalist Cristian Zărescu, este foarte posibil să includă și o fabrică de trolli, așa cum fiecare partid folosește nu doar în campaniile electorale, dar și în activitatea cotidiană.

În privința ziarelor de campanie care ar urma să fie tipărite de fiecare filială județeană a PSD, este posibil ca acestea să fie distribuite prin Poșta Română, al cărei sindicat a încheiat un protocol de susținere a principalului partid de guvernare și ai cărei administratori au semnat un contract comercial de aproape 1 milion de lei pe perioada campaniei. Este o tactică mai veche a PSD, reluată din 2014 și 2007, folosită și în anii 90. Fluturașii otrăviți, care conțin atacuri la adresa adversarilor de campanie ai PSD.

Va fi important de urmărit dacă aceste alegeri vor fi influențate de o prezență mai puternică a PSD pe facebook. La alegerile din ultimii ani, ignorarea rețelelor soaciale de către PSD, mai ales la alegerile prezidențiale din 2014, a fost considerată principala eroare de strategie. În același timp însă, cei mai activi pe rețelele sociale sunt tocmai cei care fac parte din bazinul electoral anti-PSD, fie că sunt susținători ai PNL, fie ai USR și PMP.

Mesajele cu „meriți mai mult” de la UE

La nivel de mesaje, este deja clar. PSD va marșa pe ceea ce constituie deja principala temă de discurs în raport cu Uniunea Europeană – criticile venite de la Bruxelles ar fi neîntemeiate, mai cu seamă cele referitoare la încălcarea statului de drept. Sub sintagma „suntem proeuropeni”, cei de la PSD se pare că vor reclama un discurs mai degrabă suveranist, din familia celui care a făcut carieră deja în Ungaria lui Viktor Orban sau al Ligii italiene a lui Matteo Salvini.

Este important de urmărit care va fi strategia PSD post-electorală la Bruxelles, în rândul Socialiștilor europeni, care deja discută despre sancționarea partidului aflat la guvernare în România, după repetate critici și avertismente de a nu depăși „linia roșie” în privința independenței justiției.

Un mesaj mai important însă va fi contracararea referendumului pe care Klaus Iohannis a anunțat că îl va convoca odată cu alegerile de la 26 mai. PSD susține în toate declarațiile care reacționează la referendum că nu este important sau că nu are efecte juridice.

Dacă săptămâna trecută, PSD se pregătea tehnic de boicotul referendumului prin organizarea de secții diferite pentru alegerile europarlamentare, acum lideri ai partidului vorbesc despre faptul că, de fapt, Iohannis ar dori modificarea Constituției. Se pare că PSD, așa cum susțin surse din partid, așteptă formularea întrebărilor de către Iohannis pentru ca apoi să conteste la CCR tema. Miza însă pentru social-democrați, dincolo de referendum, este combaterea efectului unei mobilizări a electoratului la urne. PSD a învățat din 2014 (peste 60% în turul al doilea al prezidențialelor), și cel mai bine din iarna lui 2016, că o prezență la vot mai mică îl avantajează. Rezultatele au arătat că, odată adunată o prezență de peste 50%, PSD pierde.

În orice condiții însă, PSD își mobilizează electoratul tradițional. Întâlnirea din aceste zile cu liderii de filiale tocmai pe aducerea oamenilor la urne se focalizează. PSD se confruntă cu o problemă de autoritate în mai multe filiale. Pe de o parte, lideri care au plecat la partidul condus de Victor Ponta au luat și „infrastructura electorală” după ei, adică militanți și primari. Brăila lui Mihai Tudose, Dâmbovița lui Adrian Țuțuianu, filialele din Oltenia, coordonate de Paul Stănescu, se pare că s-au demobilizat ca filiale PSD și au trecut sub controlul ProRomânia. La Caraș și în Ilfov, în mai multe de jumătate din sectoarele bucureștene (dominate de Gabriela Firea) este aceeași situație. De aceea, Liviu Dragnea s-a deplasat personal în ultimele săptămâni în aceste organizații, pentru a cere unitate în partid.

PSD mai are o problemă pe care trebuie s-o gestioneze în această perioadă electorală – relația cu ALDE și Călin Popescu Tăriceanu. După refuzul liderului Senatului de a participa pe liste comune cu PSD la europarlamentare, a devenit clară intenția acestuia de a candida la prezidențiale. Legați de guvernare prin interesele comune, Dragnea și Tăriceanu s-ar putea ca după alegeri să-și redefinească relațiile, în cazul în care ALDE va câștiga mai mult de trei mandate de europarlamentari.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.