Ordonanță de Urgență privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Ce s-a schimbat
Unul din cinci tineri cu vârsta între 20-34 ani rămâne pe drumuri! Guvernarea PSD-ALDE ii abandonează!
Ultima Ora Politic

Proiect de lege din PNL pentru încurajarea angajării persoanelor de peste 45 de ani

Am depus un proiect de lege care să încurajeze angajarea persoanelor de peste 45 de ani. Aproape 55% dintre șomeri au peste 45 de ani

Potrivit celor mai recente date, persoanele care au peste 45 de ani întâmpină cele mai multe probleme în găsirea unui loc de muncă: de exemplu, în 2018, din numărul total de șomeri, aproape 55% făceau parte din categoria de vârstă de peste 45 de ani. La ora actuală, legislația conține o serie de prevederi care se adresează persoanelor din categorii de vârstă vulnerabile, dar acestea nu sunt nici pe departe suficiente, mai ales în condițiile în care, conform statisticilor din România dar și din UE, oamenii care au peste o anumită vârstă se confruntă cu discriminarea în ceea ce privește accesul pe piața muncii.

În această logică, în cadrul Uniunii Europene au fost elaborate o serie de politici și inițiative economice menite să combată discriminarea pe criterii legate de vârstă la locul de muncă și să asigure condiții care să permită angajaților trecuți de o anumită vârstă să rămână cât mai mult pe piața muncii. Astfel, modelul francez a stat la baza acestei inițiative legislative, care propune modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, prin extinderea acordării de subvenții, la solicitarea autorităților locale, pentru angajatorii care angajează pe o perioadă de cel puțin doi ani șomeri de peste 45 de ani – pentru executarea de lucrări și activități de interes pentru comunitățile locale – și investesc în formarea acestor angajați minim 25% din valoarea contractului. De asemenea, proiectul de lege prevede și acordarea unor beneficii financiare companiilor care angajează simultan un șomer cu vârsta de până la 25 de ani și unul cu vârsta de peste 45 – inițiativă cunoscută în Franța sub numele de “contractul generațiilor” și care încurajează inserția în muncă simultan a persoanelor tinere și vârstnice.

Un obiectiv esențial al acestui proiect de lege este și acela de a-i stimula pe românii care lucrează în străinătate să se întoarcă în țară prin îmbunătățirea cadrului legislativ, astfel încât să fie create noi oportunități de angajare. Dacă nu avem, în curând, o strategie care să încurajeze îmbătrânirea activă a populației și care să-i convingă pe românii care muncesc în străinătate să se întoarcă în țară, atunci ne putem trezi în mijlocul unei crize a pieței muncii cu impact major asupra sistemului de pensii, de sănătate și asupra societății”, a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro vicepreședintele PNL Laurențiu Leoreanu.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii