Greva din educație
Greva din educație
Exclusiv Social Ultima Ora

Negocierile cu Ciucă au eșuat. Peste 100.000 de profesori intră luni în grevă generală

Peste 100.000 de profesori intră luni în grevă, în urma eșecului negocierilor dintre sindicate și Guvern, au anunțat miercuri după amiază, liderii sindicatelor din învățământ, la Palatul Victoria.

”Nu ne-am dorit să intrăm în grevă, era obligația Guvernului și a celor cu decizie să vină cu soluții mai rapide, așa cum ne-au promis. Apare problema de credibilitate.

Majoritatea colegilor vor sa vada soluții concrete în programul de guvernare. Mandatul nostru este pentru ceva concret. Este posibil să mai avem o discuție luni”, a declarat Marius Nistor, liderul Federației ”Spiru Haret”.

Marius Nistor, liderul Federaţiei ”Spiru Haret”
Marius Nistor, liderul Federaţiei ”Spiru Haret”

Revendicările sindicatelor din educație:

  • Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  • Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației“.

Ce spune Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la începutul ședinței de guvern de miercuri, după eșecul negocierilor cu liderii sindicatelor din educație, că a fost „un dialog foarte bun”, în care guvernanții au prezentat „foarte clar care sunt posibilitățile bugetare ale Guvernului în momentul de față”, iar luni, ziua în care începe greva generală în învățământ, va fi o nouă întâlnire.

„Am avut un dialog foarte bun și apreciez – așa cum am spus și voi susține de fiecare dată – că educația este și va fi o prioritate pentru guvernul României și actuala coaliție de guvernare. Ca atare, am prezentat foarte clar care sunt posibilitățile bugetare ale Guvernului în momentul de față și în felul acesta ne-am angajat să închidem anexa 8 din legea 153.

Este o anexă și o asumare care vizează toate categoriile profesionale care au rămas în acea anexă și, de asemenea, ne-am asumat la nivelul coaliției că în programul de guvernare care va fi aprobat săptămâna viitoare și cu care va intra în funcțiune noul guvern, împreună cu reprezentanții sindicatelor vom înscrie textul convenit din care să rezulte foarte clar că educația reprezintă prioritate națională, astfel încât tot pachetul de legi, măsurile pe care le-am luat astfel încât să avem legile educației adoptate de Parlament, inclusiv componenta de salarizare”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă.

Șeful Guvernului a precizat că este „o abordare cât se poate de sinceră și onestă atât față de toți cei care lucrează în învățământ și o abordare onestă față de noi, explicând pe de o parte posibilitatea financiară acum și care e perspectiva intrării în vigoare a noilor legi ale educației și a legii salarizării”.

„E necesar ca liderii de sindicat să prezinte conținutul discuțiilor noastre, urmând ca luni să avem o nouă întâlnire și în care să reușim să concretizăm ce am discutat”, a menționat Nicolae Ciucă.

Premierul a precizat că la discuțiile cu sindicatele au participat și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, ministrul Educației, ministrul Finanțelor și un secretar de stat de la Ministerul Muncii.

Salariul net unui profesor debutant cu studii superioare de lungă durată este de circa 2.400 de lei, potrivit grilei de salarizare. Edupedu.ro a scris că salariile de bază ale profesorilor au ajuns la maximul grilei de salarizare.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.