Carmen Dan, despre polițistul mort. ”Emoția a trecut. Oare să-mi dau demisia?”
Uluitor. Carmen Dan lovește din nou. Zeci de protestatari chemați la poliție cu dosare penale
Ultima Ora Politic

Probleme lui Carmen Dan continuă. Va fi AUDIATĂ din nou în Parlament

Probleme lui Carmen Dan continuă. Va fi AUDIATĂ din nou în Parlament

Președintele Comisiei pentru apărare din Senat, Marcel Vela, a anunțat luni că la următoarea ședință a comisiei vor fi invitați la audieri prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, maiorul Laurențiu Cazan, dar și ministrul de Interne, Carmen Dan, ședința de luni fiind amânată din lipsă de cvorum.

„Astăzi, colegii de la PSD au fost cei care au decis lucrările comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, în sensul că au absentat și neavând cvorum de ședință, conform regulamentului, a fost necesar să să amânăm lucrările comisiei.Apreciez faptul că prefectul capitalei a fost prezent, dar neavând cvorum nu puteam să începem să demarăm lucrările comisiei și tot ceea ce ținea de întrebări și în consecință toate aceste detalii pe care dorim să le descoperim, cu tot ceea ce s-a întâmplat pe 10 august, toate acestea le vom reprograma la următoarea ședință a comisiei, care probabil, discutând cu colegii din Biroul permanent, va avea loc săptămâna viitoare, marți. Pe lângă cei care au fost astăzi invitați, pentru a nu mai avea surprize că ministrul Afacerilor Interne nu comunică jandarmeriei invitația senatorilor, marțea viitoare o vom invita și pe doamna Carmen Dan”, a declarat președintele Comisiei pentru apărare a Senatului, Marcel Vela, după suspendarea ședinței.

Acesta a adăugat că până în momentul începerii ședinței Comisia nu a primit nicio confirmare de la MAI, privind participarea maiorului Laurențiu Cazan la audierea Comisiei.

„Până în această dimineață nu am primit nicio confirmare de la MAI, pentru că invitația nu a fost personală domnului Cazan, el fiind militar. Până astăzi doamna ministru nu ne-a dat niciun răspuns. Pentru următoarea ședință o să facem invitații și pentru Jandarmerie, nu doar pentru MAI, pentru că doamna ministru nu s-a obosit nici să ne comunice și nici să îl anunțe probabil pe domnul Cazan. Acesta a susținut că a fost necesar să suspende ședința, deoarece membrii social-democrați au absentat”, a precizat Marcel Vela.

Senatorul USR, Nicu Fălcoi a susținut, de asemenea, că „sunt zvonuri” că dacă Comisia de apărare continuă cu invitațiile, aceștia nu s-ar mai prezenta la ședințele Comisiei.

„Sunt zvonuri că nu ar veni dacă mai chemăm în continuare pe doamna ministru, pe mai știu eu cine. Eu sper să nu se întâmple de acest lucru, sper ca senatorii PSD să dea dovadă de maturitate”, a afirmat Fălcoi.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.