Primarul din Baia-Mare, Cătălin Cherecheș
Primarul din Baia-Mare, Cătălin Cherecheș
Ultima Ora Politic

Primarul din Baia Mare are probleme. Avere uriașă, milioane de lei nejustificați

Primarul municipiului Baia Mare, Cherecheș Cătălin, are probleme cu legea. Agenția Națională de Integritate a descoperit nereguli cu privire la averea strânsă de omul politic. Diferența dintre câștigurile declarate și averea dobândită este uriașă, suma ajungând la 2.741.026,318 lei între anii 2012-2017.

În urma acestei descoperiri a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj. Se va începe o acțiune de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Cherecheș Cătălin.

De asemenea, întrucât în declarațiile de avere din data de 17 iulie 2017 (rectificată) și din data de 15 iunie 2018, persoana evaluată a declarat informații neconforme cu realitatea, în speță un împrumut de 500.000 euro acordat în nume personal (în anul 2016), Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de „fals în declarații” în formă continuată, prevăzută de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu aplicarea art. 35, alin. (1) din același act normativ.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. CHERECHEȘ CĂTĂLIN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în acest sens. Precizăm că Agenția a transmis în atenția persoanei evaluate șase solicitări de a prezenta date sau informații relevante.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.