
Președintele Ilie Bolojan, va fi prezent, sâmbătă, 26 aprilie, la funeraliile Papei Francisc
Președintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile Papei Francisc, care vor avea loc sâmbătă 26 aprilie.
Ilie Bolojan spune că Papa Francisc a fost un far spiritual și o sursă de speranță nu doar poentru creștinism, ci și pentru întreaga umanitate.
”Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea la cele veșnice a Sanctității Sale, Papa Francisc.
În aceste momente de doliu și durere, transmit sincere condoleanțe credincioșilor catolici din România și din întreaga lume, precum și tuturor celor pentru care Papa Francisc a fost un far spiritual și o sursă de speranță.
A fost un simbol al smereniei, al compasiunii și al angajamentului neobosit pentru pace și dreptate.
Sanctitatea Sa a fost și un prieten apropiat al poporului român, pe care l-a prețuit pentru profunzimea credinței și a spiritului său.
Odihnească-se în pace!”, a transmis Bolojan.

La fel ca în cazul lui Ioan Paul al II-lea în 2005, zeci de șefi de stat și membri ai familiei regale sunt așteptați să participe la ceremonia solemnă.


